Săptămâna trecută am scris despre criza profundă a învățământului universitar românesc și am semnalat că studiile universitare au devenit — cu osebire în ultimii 10–15 ani — aproape obligatorii. Ceea ce a transformat universitățile în buticuri mai mult sau mai puțin simandicoase care, în loc de mezeluri, „vând” diplome. Am pus între ghilimele verbul „a vinde” fiindcă nu este vorba nici despre unele jalnice universități private, nici despre universitățile de stat apărute, după 1989, în diverse feude ale unor baroni locali. Și nici nu mă gândesc la diverse acte de corupție în care sunt traficate diplome sau doctorate. Mai mult, este evident că performanța cadrelor universitare este una tot mai bună. Mobilitățile academice și sistemul de granturi sunt două mecanisme ce au schimbat complet fața celor care predau în amfiteatre. Numai că acest corp profesoral tot mai competitiv e captivul unui sistem ce le cere, pur și simplu, să își bată joc de propria lor competență! Da, asta le cere sistemul exact în clipa în care dascălii din universități sunt nevoiți să dea diplome unor cohorte de semianalfabeți! Fiindcă, dacă sunt exigenți, riscă să nu își mai ia salariile. Sau chiar să se desființeze specialități.
O asemenea prostituție intelectuală ce produce rebuturi în cantități industriale înseamnă, de fapt, cea mai teribilă criză pe care o națiune o poate produce. Persoane mult mai bine plasate decât mine au semnalat cauze economice, cauze care țin de un declin tot mai accentuat demografic, cauze ce țin de integrarea europeană, dar, înainte de toate acestea, eu cred că izvorul acestei crize profunde se află numai și numai în decizia politică. Da, acolo, în Parlament, clasa politică, dacă mai are o umbră de responsabilitate națională, trebuie să oprească acest fenomen cu o simplă reformulare a articolului 119, punctul 1, din Legea Educației, care spune așa: „În instituţiile de învăţământ superior de stat, învăţământul este gratuit pentru cifra de şcolarizare aprobată anual de Guvern şi cu taxă. Cuantumul taxei este stabilit de către senatul universitar, conform legii”. Înainte de ultima propoziție nu trebuie decât să se precizeze așa: că sumele ce însoțesc numărul de studenți se acordă pe ciclul de studii. Asta înseamnă că, dacă un program de studii are 30 de studenți bugetați, bugetul specializării nu suferă dacă, de pildă, la finele ciclului universitar, mai rămân 5. La fel se întâmplă și în cazul ciclului II, cel de masterat, la fel și pentru ciclul III, cel doctoral.
Nu sunt deloc optimist că o asemenea măsură ar putea avea susținători politici. În urmă cu mai mulți ani, atunci când Traian Băsescu s-a aflat la Timișoara împreună cu ministrul Daniel Funeriu, i-am expus și președintelui cele de mai sus. Evident, nu a răspuns imediat, dar știam că o asemenea normalitate a învățământului universitar ar declanșa consecințe impopulare și, mai ales, ar produce un șomaj masiv. Evident însă că valoarea diplomei universitare ar crește, evident că spațiul simbolic universitar și-ar redobândi demnitatea și ar fi perceput, în fine, ca unul al elitelor.
Dar tot atât de evident este că sistemul universitar românesc este parte a societății românești care, de aproape 30 de ani, a fost prea puțin atentă la consecințe și extrem de creatoare în a găsi cele mai neașteptate căi de a-și fura singură căciula.
Marcel TOLCEA
P. S. Materialul este preluat integral din ”Banatul azi” .
Cine e Marcel Tolcea (vezi foto)? Lucrează la Universitatea de Vest, unde este profesor universitar, la revista „Orizont” și la SCM Neuromed, copywriter. Doctor în filologie cu o teză despre Literatură şi ezoterism. Mircea Eliade şi René Guénon. Timp de trei ani (2001–2004), a fost redactor-şef Editura Mirton. Între anii 2006 și 2013, director al Muzeului de Artă Timişoara. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990), jurnalist. A fost director fondator al publicațiilor: „Fotbal Vest”, „Accent” și „De West” ● Cărți de beletristică: secţiunea Urania în volumul colectiv de versuri Argonauţii, 1986;Ochiul inimii, Bicicleta van Gogh, Ochiul inimei (ediție revăzută și adăugită) ● Cărți științifice: Presa şi toleranţa, în colaborare cu Călin Rus, volum apărut egida Consiliului Europei şi al SFOS, în ediţie română şi franceză, Oravitzan (în colaborare cu Paul Barbăneagră), Interviul în presa scrisă. Curs universitar, Eliade, ezotericul (Premiul pentru eseu românesc al Asociaţiei Editorilor din România, 2003, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din România, Filiala Timişoara pentru 2003), Ezoterism şi comunicare simbolică, Eliade, ezotericul, Eliade et l’ésotérisme.
1 Comentariu în această postare
Petre
Daca fabricile nerentabile si-au inchis portile tot asa trebuie sa-si inchida portile si Universitatile care scot someri pe banda rulanta.Ce rost are sa mai functioneze diverse sectii total pe langa necesitatea reala din Piata Muncii.Sa ne gandim ca unele sectii chiar ar trebui sa pregateasca viitori profesori dar de fapt pregatesc multi barmani si ospatari,cu licente de profesori.Pai posturile in scoli se restructureaza permanent deoarece tinerii migreaza masiv in strainatate astfel incat natalitatea a ajuns la cele mai mici cote,in trecut de neimaginat,iar profesorasii universitari ba se plang de calitatea studentilor ba de faptul ca nu sunt destule locuri bugetate.E rau cand bate somajul la usa,dar sa nu uitam ca e rezultatul muncii voastre,domnilor profesori universitari.In economia reala au picat bancile,firmele private si au ajuns bancheri si contabile sa lucreze pe salarii mici prin fabrici,la masa de lucru sau sa faca productie in echipa,la banda si nimeni nu-i plange.