Muzica Klezmer are rezonanţă exotică pentru tinerii de astăzi, pentru generaţia născută înainte de al Doilea Război Mondial, în Sighetu Marmaţiei însemna muzica pe care o ascultau în toate cafenelele şi restaurantele din oraşul cosmopolit al acelei perioade.
Pe aceeaşi muzică şi pe cea populară, dansau sătenii în Maramureşul Istoric, în Galiţia sau în Bucovina.
Era o muzică interpretată de muzicieni evrei, români, maghiari, ucrainieni şi ţigani din aceste regiuni.
Trubadurii evrei se numeau “Klezmorim” şi participau la evenimente ale comunităţii evreieşti, la cele creştine sau la cele laice.
Melodiile simple, fără cuvinte, ale evreilor ortodocşi, sufereau influenţe dinspre popoarele cu care vieţuiau împreună.
Vocea umană care se alătură muzicii instrumentale Klezmer apare în secolul al nouăsprezecelea.
În Maramureş, celebrii “Klezmorim” erau cei din orchestra familiei Şloimovici din Rozavlea care erau prezenţi la evenimentele sociale sau la iarmaroace din Maramureş sau Galiţia.
La Sighet, celebră era orchestra condusă de Steingisser Geza.
Klezmer-ul e profund înrădăcinată în tradiţiile maramureşene, în cele ale hasidismului, un curent mozaic ortodox ce a apărut în centrul Europei, tatăl spiritual al curentului fiind rabinul Baal Shem Tov de la Borşa, curent care apoi, prin celebra dinastie de rabini Teitelbaum de Sighet şi Satu-Mare a cuprins întreaga lume evreiască. Şi o dată cu hadismul, s-a răspândit şi tradiţia Klezmer.
Autenticii “Klezmorim” recuperează formele tradiţionale ale acestei muzici.
Etnomuzicologul dr. Walter Feldman identifică patru straturi ale repertoriului muzicii Klezmer.
Miezul îl reprezintă muzica dinainte de anul 1850, muzică instrumentală de nuntă şi petrecere alături de varianta instrumentală a muzicii liturgice evreieşti interpretată de un ceteraş sau fluieraş cu acompaniament de ţambal.
Al doilea strat e reprezentat de influenţele muzicii orientale. Până în secolul douăzeci, muzica evreilor din centrul Europei, alături de muzica armenească, ţigănească şi greacă au participat activ la naşterea unui stil aparte de succes la publicul acelor vremuri.
Al treilea strat îl oferă repertoriul co-teritorial împrumutat de la muzica popoarelor cu care au convieţuit, români, unguri, ucraineni.
În timp, a devenit o obişnuinţă ca femeile şi bărbaţii să danseze împreună pe muzica Klezmer.
Un muzician evreu nota în carneţelul lui : “Cu cât mai româneşte suna klezmerul, cu atât ne plăcea mai mult !”.
Printre muzicienii maramureşeni cu repertoriu Klezmer, îi enumerăm pe : Covaci-Cioată, Ion Covaci din Sălişte cunoscut ca Ionu` lu` Grigore sau Paganini, Ion Pop din Hoteni, Nicolae Covaci din Dragomireşti şi alţii…
Spuneam că în cafenelele şi restaurantele Sighetului se asculta până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial muzica Klezmer de care-şi amintesc şi astăzi cei care au trăit în Sighetul cosmopolit al acelor vremuri.
Evreii erau numeroşi în Sighetu Marmaţiei, astfel la recensământul din anul 1941, numărul evreilor de aici era 10144 sau 39% din populaţia oraşului. Evreii de aici vorbeau idiş, maghiară şi ebraică, majoritatea muncind în industria lemnului.
Rădăcinile evreilor la Sighet cuprindeau două secole de viaţă comunitară. În secolul al optsprăzecelea apar primii evrei hasidici, ultra religioşi.
La început de secol douăzeci, lideri religioşi ai evreilor erau, în oraşul scăldat de Tisa, doi rabini : Yekuti’el Yehudah Teitelbaum (1912 – 1944) și unchiul său Yoel Teitelbaum (liderul curentului hasidic Satmar – fondat în Satu Mare în anul 1905).
Cum Sighetul era plin de cafenele şi restaurante ţinute de evrei, cum alţi evrei erau mari şi mici industriaşi, oameni de cultură ori oameni politici, comercianţi, prăvăliaşi, lucrători în industria lemnului, doctori, profesori etc. trebuie să menţionăm că erau înregistraţi în hârţoagele recensământului şi cerşetori, viaţa era efervescentă, se asculta muzica Klezmer peste tot, şi-n zona româneacsă sau ungurească a oraşului.
Numai că… toată coerenţa unei lumi bine alcătuite care făcea din Sighetu Marmaţiei oraşul Lumii mari pe care toţi locuitorii îl iubeau şi le plăcea traiul acelor vremuri, a dispărut sub imperiul celui de-al Doilea Război Mondial urmat în anul 1944 de deportările masive ale evreilor în lagăre de concentrare naziste.
A dispărut o lume. A dispărut şi muzica Klezmer din cafenele şi restaurante. Muzica a apărut peste ocean. Tradiţia ei şi-a urmat cursul. Supravieţuitorii lagărelor au plecat în S.U.A., Israel şi în țări ale vestului Europei.
În Sighetul Marmaţiei de azi, la iniţiativa evreilor hasidici din New York, s-a ridicat una dintre cele mai mari sinagogi ale Europei de Est. Se prefigurează şi un centru cultural religios evreiesc lângă sinagogă. Am văzut un astfel de centru construit în oraşul ucrainean Uman, în onorarea înţeleptului evreu Nachman.
Evreii au făcut primii paşi pentru a relua tradiţia pe care strămoşii lor au trăit-o în Sighetu Marmaţiei.
P.S. Aştept cafenelele şi restaurantele care-n viitorul nu prea îndepărtat vor oferi celor care doresc muzică ambientală Klezmer împreună cu consumaţia!
P.P.S. Despre personalităţile aşezării acesteia şi despre viaţa înfloritoare a aşezării, frântă de Holocaust, într-un alt episod !
Marian ILEA
Citește și
Editorialul de miercuri: Perioada medievală băispreană
