Share
Editorial de dr. Ilie Gherheș: Semnul de mamă – între stigmatul social de „om al Dracului”, la dezmierdul de „om ales al lui Dumnezeu” (1)

Editorial de dr. Ilie Gherheș: Semnul de mamă – între stigmatul social de „om al Dracului”, la dezmierdul de „om ales al lui Dumnezeu” (1)

Motto: „În viață, fiecare purtăm un steag pe care scrie cu litere mari: EU”.
(Garabet Ibrăileanu)

Semnele de mamă sunt un mesaj al destinului. Ele sunt de o diversitate fascinantă și, în același timp, provocatoare, la nivelul mentalului social deoarece transmit, afișează un cod colectiv de simboluri.

Dacă semnele de mamă sunt localizate pe frunte, pe pleoape sau pe față, ele sunt acceptate în popor ca un dezmierd al sorții și sunt gratulate cu denumirea de „sărutări de îngeri”, fiind acreditate ca (în)semne ale norocului, iar fericitul posesor este considerat un „om ales al lui Dumnezeu” sau „cu stea în frunte”, poate chiar providențial.

Pe de altă parte, dacă semnele de mamă apar pe ceafă, pe partea din spate a urechilor sau pe gât, acestea sunt interpretate și denumite, tot cu o metaforă halucinantă, ca „ciupituri ale berzei” și se crede că sunt mărci ale unui destin compromis, anatemizat.

80% dintre bebelușii omenirii se nasc cu așa-numitele semne de mamă sau le dobândesc în primele săptămâni de viață, după cum, în mod inexplicabil și de la sine, cele mai multe dintre aceste semne dispar, până la vârsta de un an.

Aceste amprente insolite ale vieții au, în general, interpretări similare, cele mai apropiate la nivelul aceluiași grup, cu mentalitate comună, cu aceeași cultură psiho-socială, dar sunt și semne a căror interpretări și semnificații transgresează și se regăsesc în mai multe culturi, tinzând asimptotic către universalitate, atât pe orizontală, cât și pe vertical timpului, diacronic.

Semnele din naștere au țesut superstiții și mituri în toate culturile lumii, ca expresii ale norocului sau nenorocului, mai ales în epocile istorice anterioare, cu o mentalitate populară bântuită de angoasele inexplicabile ale existenței umane.

Într-o astfel de lume, care respiră tradițional filosofia propriei neliniști, în paradigma unor zodii, desigur că și un demers hermeneutic pe o astfel de temă nu poate fi decât la nivel de prezumții și speculații, dar incitant ca spectacol al gândirii: „Se pare că…”, „Se spune că…”, „Se zice și se crede că…” ș.a.

Așadar, din strămoși se știe că femeia gravidă trebuie să aibă grijă mai mare de ea, încă de la începutul sarcinii, intrând într-o nouă logică socială și/sau de familie. Adică femeia trebuie să aibă grijă ce mănâncă, pentru că s-ar putea să avorteze sau să pericliteze bună dezvoltare a copilului. Cu alte cuvinte, femeia este intr-un anumit fel amanetată, sechestrată și predată viitorului, procreării neamului și societății. În aceeași logică se înscriu și practicile de igienizare magică ale lăuzelor și ale fătului (încă din primele zile de viață ale acestuia).

Forma semnelor de mamă
Semnele de mamă sunt de o diversitate uimitoare. Unele sunt de forma unor alunițe și se prezintă ca zone decolorate și/sau excreșcențe ale pielii.
Formele petelor (în)semnelor de mamă sunt asociate, tot timpul, cu ceva:
– animale: pisică (picior de pisică), păsări (aripă, pană), șerpi, pești, aripă, fluture (pe burtă, picior sau mână), pui de găină, scorpion;
– în formă de inimă – mesajul este că deținătorul/deținătoare își caută iubirea eternă în viața actuală și că și-o va găsi;
– semne cosmogonice: luna, soarele, pământul;
– geometrie sacră: piramide, diamante, cercuri, Steaua lui David – se crede că acestea ar indica o legatură, mai evidentă, cu Creația;
– florale: căpșuni – a poftit și a furat (luat) căpșuni când a fost gravidă; o păstaie sau o frunză de fasole – a admirat-o sau i s-a prins de haine; lăcrămioare – i-au plăcut foarte mult, la o altă casă; un trandafir, gura leului (floare), dude – de asemenea, a poftit la aceste fructe;
– diverse: un arcaș, o balanță;
– insolite: literele x și y pe spatele fetiței – în timpul sarcinii, fiind în sesiune (studentă la Matematică), a rezolvat exerciții, chiar și în timpul banchetului de absolvire, iar fetița pe care a născut-o a rămas cu aceste „necunoscute” pe spatele ei; cheia – a purtat o cheie mare, de zar de ușă, în buzunarul jertseului, de fiecare dată când pleca de acasă; ceas – a fost în târg, la mărturie și, gravidă fiind și-a dorit un ceas de mână, dar soțul nu s-a lăsat înduplecat, iar nevasta „tăroasă” a născut o fetiță cu semnul unui ceas de mână (părul mai deschis), exact pe mâna stângă;
– o pată maronie, rotundă, de mărimea a 5 bani: așa au putut părinții să o identifice mai ușor, la grădiniță;
De asemenea, se spune că petele albe de păr indică un grad mai mare de inteligență și că ar apărea mai mult la bărbați, în timp ce petele roșii, stacojii, purpurii, ar fi niște hemagioane nu prea frecventabile, c-ai avea de înfruntat obstacole grele în viață, în opoziție cu cele de culoare deschisă care ar sugera noroc, om cu șanse mai mari și mai multe.
În cazul unor pete, semne, mai proeminent geometrice, acestea au fost atribuite, de-a lungul timpului, astfel:
– circular – bunătate, noroc;
– oval – avariție;
– ascuțit – predispoziții și caracteristici predominant negative ș.a.

(Va urma)

Dr. Ilie GHERHEȘ

Citește și

Editorial de dr. Ilie Gherheș: Ion M. Botoș – românul exponențial din dreapta Tisei


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


2 Comentarii în această postare

  1. Bercean Sidonia- Melania

    Interesant si documentat comentariu, despre semnele de mama, originea si interpretarea lor semantica. Merita felicitari domnul dr.Ilie Gherhes. Mai asteptam astfel de comentarii docte sinpe alte teme.

    Răspunde
  2. Bercean Sidonia - Melania

    Interesant si documentat comentariu despre semnele de mama, originea si semnificatia lor. Merita felicitari domnul dr. Ilie Gherhes. Asteptam si alte comentarii la fel de docte , pe diverse teme.

    Răspunde

Lasă un comentariu