Lumea încă știe ce a însemnat mineritul pentru Maramureș, dincolo de reziduuri și poluare: a însemnat prosperitate, trai bun, forță, performață și sintagma ”Baia Mare, a doua capitală a sportului românesc” (în acele timpuri, nici nu i s-ar fi permis să fie prima). Iar acest minerit a avut oameni emblematici, care i-au jalonat destinul.
Unul dintre aceștia e Cornel Grama, sosit în Maramureș în 1951 la o întreprindere care, în timp, s-a impus cu numele de Întreprinderea de Prospecțiuni Geologice (IPEG) Baia Mare. Și de la care nu a mai plecat decât în pensie, în perioada când deja apăruseră seisme rău prevestitoare pentru mineritul maramureșean. Nu a plecat din lașitate, ci fiindcă venise peste el vârsta de pensionare, după ani de muncă și trei decenii în care a fost, neîntrerupt, directorul general al IPEG. Nu a plecat fiindcă l-ar fi lăsat puterile, ci fiindcă așa erau legile. Căci puterile și limpezimea minții i-au fost alături în continuare. Dovadă că în jurul vârstei de la 90 de ani încă juca tenis de câmp la categoria veterani sau ținea prelegeri pe teme de minerit (vezi foto din 2015, vorbind la lansarea a lucrării ”Dicționarul geologilor care au lucrat în zona Baia Mare și ariile adiacente – ediția a II-a”).
Cornel Grama s-a stins astăzi, înainte de a atinge „ștufa” (bornă temporală în limbajul mineresc) de 92 de ani (s-ar fi întâmplat în 2 decembrie). Mineritul maramureșean continuă să mai moară puțin câte puțin, odată cu plecarea oamenilor care l-au făcut să trăiască și să conteze, așa cum a fost inginerul Cornel Grama. Sau „domnul director” – ori ”patriarhul geologiei românești”, cum i-au spus cei care l-au cunoscut.
Și dacă nu se va schimba nimic, peste ani lumea nu va mai ști ce a însemnat mineritul pentru Maramureș, fără a consulta vreun dicționar sau vreo lucrare de specialitate. O, tempora…
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
