Share
Carrefour pleacă din România. Magazinele sunt preluate de frații Pavăl

Carrefour pleacă din România. Magazinele sunt preluate de frații Pavăl

Carrefour a anunțat oficial vânzarea operațiunilor din România către Paval Holding, compania deținută de frații Pavăl, proprietarii Dedeman. Valoarea tranzacției este de 823 de milioane de euro, iar finalizarea este estimată pentru a doua jumătate a anului 2026, după obținerea aprobărilor autorităților, informează Profit.ro.

Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de restructurare început în 2025, prin care grupul francez își revizuiește portofoliul și se concentrează pe cele trei piețe strategice principale: Franța, Brazilia și Spania. În ultimele luni, Carrefour a finalizat și alte tranzacții importante, precum preluarea participațiilor minoritare din Brazilia și ieșirea de pe piața italiană. Presa franceză a relatat că BNP Paribas a fost mandatată să testeze interesul investitorilor pentru operațiunile din România, iar pe lista potențialilor cumpărători s-au aflat frații Pavăl, Żabka și Auchan.

Carrefour România operează 478 de magazine: 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de unități discount. În 2025, compania a raportat vânzări nete de 2,7 miliarde de euro, un EBITDA de 173 milioane de euro și un profit operațional recurent de 29 milioane de euro.

Prin această tranzacție, Carrefour își marchează retragerea din România și își continuă strategia de reducere a prezenței în Europa Centrală și de Est.

Karina Pavăl, vicepreşedintele Pavăl Holding, face...

Această tranzacţie marchează un pas strategic important pentru Pavăl Holding şi reflectă încrederea noastră în potenţialul pe termen lung al pieţei din România. Mulţumim echipelor KPMG Legal – Toncescu şi Asociaţii, KPMG în România şi Rothschild & Co pentru profesionalismul şi dedicarea demonstrate pe tot parcursul procesului”, a declarat Karina Pavăl, Vicepreşedinte Pavăl Holding.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu