Cristian Chivu: un român, o flacără și un moment de mândrie - 24 minute în urmă
Maramureșul, repartizat în Regiunea 6 în competiția pentru fete Selecționata Regiunilor, organizată de FRH - 2 ore în urmă
Ziua Mondială fără Telefon Mobil, marcată de elevii băimăreni la Biblioteca Județeană - 2 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Nevoile reale ale adolescentului și felul în care relația cu părintele le poate susține - 2 ore în urmă
La Muzeul Satului Baia Mare va avea loc a V-a ediție a super aventurii „Găsește mărțișorul bucuriei în inima tradițiilor și obiceiurilor maramureșene” - 3 ore în urmă
130 de lucrări pentru 130 de ani: Școala de pictură de la Baia Mare, aniversată la București - 3 ore în urmă
Arestați preventiv pentru trafic de droguri - 3 ore în urmă
Lămurirea antropologică (foileton 2) - 3 ore în urmă
Trei jucători de la CSS 2 Baia Mare, în lotul național de rugby U18 - 4 ore în urmă
Alertă pentru părinți: loturi de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase de pe piață - 4 ore în urmă
Teodor Perșa din Băiuț (1943-2006) – o viață pe note muzicale
Muzica a fost și este una din marile pasiuni ale băiuțenilor, așa cum pomeneam într-unul dintre articole, la Băiuț existând în trecut una din cele mai renumite școli de muzică din județ.
Teodor Perșa (1943-2006) – Sursă foto Mihai Liviu Perșa

La Școala de muzică din Băiuț – În centru la acordeon Teodor Perșa – Sursă foto Mihai Liviu Perșa
Școala de muzică a înfluențat destinul multor localnici, profesorii de aici descoperind multe talente native în domeniu, chiar dacă majoritatea dintre cursanți rămâneau din păcate la stadiul de amatori.

Teodor Perșa la acordeon într-o scenetă de teatru- Sursă foto Mihai Liviu Perșa

Teodor Perșa (al patrulea din dreapta) – Sursă foto Mihai Liviu Perșa
Există cunoscuta vorba „La Băiuț toată lumea cântă”, iar acest lucru poate să îl confirme cei care s-au născut în acest loc mirific.
Dintre cei care au pus multă pasiune în muzică la Băiuț am dori să-l amintim în acest articol pe domnul Teodor Perșa, născut la 1943 la Băiuț, fiind unul din cei 8 copii ai familiei.
Teodor Perșa (primul din stânga) la acordeon – Sursă foto Mihai Liviu Perșa
Muzica era deja o veche tradiție în familia Perșa, bunicul lor cântând în fanfara minei la instrumentul helicon.
Teodor Perșa a terminat armata la aviație după care s-a întors la Băiuț unde a lucrat mulți ani ca și șofer de camion în cadrul Minei Băiuț.

Teodor Perșa cu freza la dezăpezit nămeții uriași de la Băiuț – Sursă foto Mihai Liviu Perșa
Pasiunea pentru muzică l-a făcut să frecventeze școala de muzică din localitate unde s-a făcut remarcat în fața profesorilor, aceștia considerând că elevul lor are un talent înnăscut pentru muzică, încurajându-l să își înființeze propria formație alături de alți absolvenți.
Așa a apărut în anii 60 trupa „Bătrânii” care concerta atât în Băiuț, cât și în alte localități.
Trupa „Bătrânii” pe scena Casei de cultură – Sursă foto Mihai Liviu Perșa
La Băiuț existau se pare cele mai multe ringuri de dans din județ, atât în interior cât mai ales la exterior, cum erau cele de la Promenadă (Seta Ter), Tăul Tocilei, Leorda (Sireu), Apa Neagră Veche etc., dovadă a pasiunii localnicilor pentru muzică.
Teodor Perșa era prezent la principalele evenimente din localitate, cum erau serbările școlare sau cele de la grădiniță, Ziua Minerului, serenadele de la 1 Mai, Colindele de Crăciun, sau la evenimentele de familie cum erau nunțile sau botezurile.
O colaborare foarte bună a avut și cu trupa de teatru din Băiuț, coordonată de domnii Nicolae Vaum (Foto Haber) și Boricz Bela.
Program artistic la Băiuț – Sursă foto Mihai Liviu Perșa
Instrumentul său preferat era acordeonul de care nu se lipsea niciodată, purtându-l și în camion când mergea în deplasare să aducă explozibil (dinamită) pentru exploatarea minieră din localitate.
A fost și un pasionat microbist, însoțind echipa Minerul Băiuț în deplasări, însuflețind localnicii pentru susținerea echipei.
Pe lângă muzică avea o pasiune pentru lectură, fiind posesorul unei biblioteci impresionante, chiar și pe bordul camionului său fiind nelipsite cărțile.
Avea de asemenea o manualitate deosebită, improvizând acasă un mic atelier de reparat ceasuri și umbrele, fiind foarte apreciat de băiuțeni.
Pasiunea pentru muzică a insuflat-o și celor doi fii ai lui, Mihai Liviu și Petru (Pikus), care l-a rândul lor au înfluențat tinerii din Băiuț înspre pasiunea pentru muzică.
Teodor Perșa rămâne în memoria băiuțenilor nu doar ca și omul care transporta explozibil la mină pentru a ușura exploatarea aurului, ci mai ales omul care a știut să provoace explozii de bucurie în sufletele băiuțenilor prin muzica sa.
Băiuț – La capătul lumii – Locul unui nou început!

Walter Übelhart
Citește și















