Expoziția de pictură „Între semn și culoare”, semnată de Ileana Ioana Moldovan, se vernisează la Muzeul Satului Baia Mare - 1 oră în urmă
Zi de poveste la Muzeul Satului Baia Mare: Copiii au creat brățări și coliere croșetate - 1 oră în urmă
„Lupul Daco Spartan” revine la Breb: Ultimele locuri disponibile pentru aventura cu obstacole dedicată întregii familii - 2 ore în urmă
Floarea de colț a înflorit în Parcul Național Munții Rodnei - 2 ore în urmă
Lucacista Ariana Brăilescu, premiată la Concursul Național de Comunicări Științifice ale Elevilor de Liceu la Geografie - 2 ore în urmă
O minune născută în Maramureș: Părintele Irineu Bârle și fiul său de suflet, Moise, primul avocat african din județ - 3 ore în urmă
Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin cu prilejul aniversării zilei de naștere a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României - 3 ore în urmă
Flykick Team Baia Mare, rezultate foarte bune la Cupa României la înot de la Târgu Mureș - 4 ore în urmă
Măriuca Verdeș și Grupul Rădăcinilor Străbune au reprezentat Maramureșul la Festivalul „Dor Bucovinean” - 4 ore în urmă
Universul liric al Corneliei Ciocotișan: Volumul „La pas prin viață” a fost lansat la Baia Mare - 4 ore în urmă
Șase locuri pe podium într-un an
Mihaela Lucia Știr (17 ani) e una dintre sportivele de perspectivă ale CSM Baia Mare. Confirmă pe deplin acest lucru rezultatele obținute pe parcursul anului trecut în concursuri. A obținut nu mai puțin de șase locuri pe podium în competițiile la care a participat în 2025.
În Cupa României, bunăoară (care s-a desfășurat în iulie, la Târgu Mureș), a urcat pe podium de cinci ori. La 100m spate a obținut locul 1 la categoria juniori 1, tot locul 1 la tineret și locul 3 la open. La 200m spate, open, s-a clasat pe poziția a doua, iar la 50m spate, juniori 1, a luat locul 3.
Cât despre Campionatul Național de înot în bazin scurt, găzduit la Otopeni, în noiembrie, Mihaela s-a clasat pe locul 3 la 200m spate, juniori 1, open, la 100m spate a obținut locul 4 la categoria juniori 1 și locul 6 la open, lar la 50m spate a bifat locul 4 la juniori 1 și 11 la open.
Originară din Sârbi, Mihaela face înot de 10 ani. Stă acum în Italia, dar vine în continuare în țară să concureze pentru CSM Baia Mare, club la care este de un an. La competițiile naționale este însoțită de antrenorul coordonator Claudiu Haidu, de la CSM Baia Mare. Un tehnician care, ca sportiv, a făcut parte dintr-o generație specială a natației băimărene, cea cu Anca Pătrășcoiu, Noemi Lung, Robert Pinter.
„Concurează cu drag la CSM Baia Mare, pentru a-și îmbunătăți rezultatele, pentru a ajunge la performanțe mai înalte”, spune, despre Mihaela, Claudiu Haidu.
Dincolo de clasările pe podium obținute anul trecut, pentru 2026 Mihaela Lucia Știr își dorește mai mult. Are competiții majore în față în care va reprezenta CSM Baia Mare: Campionatul Național (seniori, tineret și juniori 1 și 2, 22-26 aprilie, Otopeni), Cupa României (la seniori, tineret, juniori 1 și 2, programată în perioada 17-19 iulie, la Târgu Mureș), Campionatul Național în bazin scurt (seniori, tineret și juniori 1, 11-15 noiembrie, Otopeni), plus unele concursuri în Ungaria.
Tiberiu Sabo















