Share
S-a încheiat MMIFF 2026. Denisa Vraja, actrița din Sighet, a fost invitata ultimei seri

S-a încheiat MMIFF 2026. Denisa Vraja, actrița din Sighet, a fost invitata ultimei seri

Cinci seri de film în aer liber au ajuns la final la Sighetu Marmației. Maramureș International Film Festival – MMIFF 2026 s-a încheiat duminică seara, la Muzeul Satului Maramureșean, după o ediție care a adus în fața publicului producții din România și din numeroase alte țări.

Ultima seară a avut și o întâlnire specială pentru publicul local. Pe ecran a fost proiectat lungmetrajul „De capul nostru”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, iar alături de spectatori s-a aflat Denisa Vraja, actriță născută la Sighetu Marmației, care interpretează rolul principal în film. După proiecție, tânăra actriță a vorbit cu publicul despre experiența filmărilor și despre provocările rolului Flavia, personajul aflat în centrul unei povești despre adolescenți obligați să se maturizeze prea devreme în lipsa părinților plecați la muncă în străinătate.

„De capul nostru” este o coproducție România–Italia, cu o durată de aproximativ 94 de minute, care a avut premiera mondială în acest an la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Din distribuție mai fac parte Vlad Furtună, Mara Diaconu Ducica și Sofia Vasiliu.

Seara de închidere a adus și festivitatea de premiere a MMIFF 2026, după care publicul a avut ocazia să revadă filmele câștigătoare ale ediției.

Festivalul s-a desfășurat între 19 și 23 august, cu proiecții în aer liber, în decorul Muzeului Satului Maramureșean. Selecția din acest an a fost una amplă. Din peste 2.000 de scurtmetraje înscrise au fost alese producții din România, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Franța, Italia, Germania, Marea Britanie, Brazilia, China și alte țări. O parte dintre filmele intrate în competiție aveau deja un parcurs important prin festivaluri internaționale, inclusiv producții selectate sau premiate la Locarno, Sundance, Veneția, Berlin și Annecy.

Ediția din acest an a adus astfel cinemaul internațional printre casele și gospodăriile tradiționale ale Muzeului Satului din Sighet, un loc mai puțin obișnuit pentru proiecții. Iar în ultima seară, prezența Denisei Vraja a adăugat și o legătură directă cu orașul în care festivalul s-a desfășurat.

Sursa FOTO: Muzeul Maramureșan

Vasile Petrovan

Citește și:

Sigheteanca Denisa Vraja revine acasă, pe marele ecran, în cadrul Maramureș International Film Festival 2026


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu