Un destin legat de istoria României, de la entuziasmul patriotic al tinereții până la anii grei ai temnițelor comuniste, din care a ieșit biruitor prin poezie
Pe 2 martie 1905, în pitorescul oraș Câmpulung Muscel, se năștea Radu Gyr, pe numele său adevărat Radu Ștefan Demetrescu. Fiul actorului Ștefan Demetrescu și al muzicienei Eugenia Gherghel, viitorul poet avea să moștenească sensibilitatea artistică a părinților săi. Destinul său literar s-a conturat de timpuriu, când la vârsta de 14 ani a scris poemul istoric „În munți”, care a fost pus în scenă la Teatrul Național din Craiova.
Tânărul Radu Gyr a fost un elev sârguincios al Liceului „Carol I” din Craiova și un pasionat de literatură, colaborând la revistele vremii sub îndrumarea poetei Elena Farago. În 1924, și-a continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București, iar talentul său liric a fost rapid recunoscut. Societatea Scriitorilor Români l-a premiat, iar Mihail Dragomirescu i-a oferit distincția „Scriitorilor tineri”. Volumele sale, precum „Plânge Strâmbă-Lemne” (1927), „Cerbul de lumină” (1928) și „Stele pentru leagăn” (1936), i-au consolidat locul în literatura română.
Radu Gyr a fost un colaborator statornic al unor publicații literare de prestigiu: „Universul literar”, „Gândirea”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic” și multe altele. A fost un poet care și-a pus versurile în slujba idealurilor sale, iar această credință l-a dus atât pe culmile recunoașterii, cât și în adâncurile suferinței.
Viața sa a fost marcată de frământările secolului XX. În timpul scurtei guvernări legionare din perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941, a fost numit director general al teatrelor. În această calitate, a autorizat înființarea teatrului evreiesc Barașeum, singurul de acest fel din Europa acelor ani. Însă regimurile totalitare l-au considerat mereu incomod. A fost închis în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, apoi din nou sub regimul antonescian, iar după război, regimul comunist l-a condamnat în „lotul ziariștilor” la 12 ani de detenție.
Cea mai grea lovitură a venit în 1958, când a fost din nou arestat și condamnat la moarte pentru poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, considerată un act de instigare împotriva regimului. Sentința i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică, dar vestea aceasta i-a fost comunicată abia după 11 luni de detenție. A petrecut ani grei în închisoarea de la Aiud, unde a fost supus unui regim inuman, purtând lanțuri grele și suferind fără asistență medicală. În 1964, a fost eliberat în urma amnistiei generale, dar a rămas sub supravegherea permanentă a Securității.
După detenție, Radu Gyr a dus o viață retrasă, dar nu a încetat să scrie. Soția sa, Flora, i-a fost alături până la final, iar fiica sa, Simona Popa, s-a dedicat recuperării și publicării operei sale. Poetul s-a stins din viață pe 29 aprilie 1975, la vârsta de 75 de ani. În semn de respect, Patriarhul Iustinian a trimis corala Patriarhiei la înmormântarea sa.
Astăzi, la ceas aniversar, îl comemorăm pe Radu Gyr nu doar ca pe un poet de excepție, ci și ca pe un spirit liber, care și-a purtat crezul prin vremuri tulburi fără a abdica de la propriile valori. Opera sa a fost tipărită aproape integral după 1990, grație eforturilor fiicei sale și ale celor care au dorit să îi păstreze vie memoria. Rămâne un simbol al dăruirii, al suferinței transfigurate în artă și al unei iubiri de neclintit pentru neamul său.
Vasile Petrovan
