La 10 martie 1856, în satul Tohat, se năștea un scriitor și pedagog de excepție, a cărui contribuție la literatura română și educația națională avea să devină de neuitat. Prin talentul său literar și pasiunea pentru cultură, el a reușit să îmbine tradiția cu inovația, creând opere care au captivat generații întregi de cititori.
După absolvirea claselor primare și a Gimnaziului din Baia Mare (Colegiul Gheorghe Șincai de astăzi), tânărul pasionat de literatură și-a continuat studiile în Cluj, la Facultatea de Litere și Filosofie. În 1881, și-a obținut doctoratul în filosofie cu o lucrare dedicată activității literare a lui Vasile Alecsandri, demonstrând încă de atunci o profundă înțelegere a literaturii române, chiar dacă lucrarea a fost redactată în limba maghiară.
Primele sale poezii originale au fost prezentate în cadrul Societății de lectură a elevilor români din Gimnaziul din Baia Mare, unde a fost membru activ și bibliotecar. Debutul său public a avut loc în 1873, în revista „Familia”, condusă de Iosif Vulcan. De-a lungul timpului, a colaborat cu numeroase publicații, printre care „Amicul Familiei”, „Cărțile săteanului român” și „Șezătoarea”, consolidându-și astfel reputația de scriitor talentat.
După finalizarea studiilor s-a stabilit în București, unde a avut ocazia să interacționeze cu nume mari ale culturii române, precum Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță și Barbu Șt. Delavrancea. Aceste întâlniri i-au influențat profund parcursul literar și pedagogic.
În 1894, și-a făcut debutul editorial cu volumul „Isprăvile lui Păcală”, o colecție de snoave și povestiri populare ce a captivat publicul larg. Cartea, premiată de Academia Română, a devenit una dintre cele mai iubite lucrări ale literaturii române și a cunoscut zeci de ediții. Popularitatea sa a fost atât de mare, încât numele autorului a fost adesea eclipsat de cel al personajului principal.
Pe lângă această lucrare, scriitorul a mai publicat și alte titluri remarcabile, precum „Gruia lui Novac”, „Povestea lui Făt-Frumos”, „Snoave”, „Odinioară”, „Ion Săracul”, „Zâna florilor” și „Cei doi feți-logofeți cu părul de aur”. Aceste cărți au fost apreciate atât de critici, cât și de cititori de toate vârstele, consolidându-i poziția în literatura română.
De-a lungul a patru decenii de activitate didactică, scriitorul s-a impus ca un pedagog desăvârșit, având un rol important în modernizarea învățământului românesc. A redactat numeroase manuale școlare în domenii variate, precum limba română, aritmetica și geografia. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt „Etica sau morală filosofică” și „Noțiuni de estetică”, lucrări de referință în domeniul educației.
Un moment important în cariera sa a fost recunoașterea oferită de Academia Română în 1903, când a fost premiat pentru traducerile sale remarcabile ale pieselor lui Euripide, „Ifigenia în Aulida” și „Ifigenia în Taurida”. Această realizare a demonstrat nu doar erudiția sa, ci și capacitatea de a aduce în cultura română opere fundamentale ale literaturii universale.
Scriitorul și-a dedicat întreaga viață promovării literaturii și educației, rămânând un model pentru generațiile viitoare. Cultura sa vastă, scrierile sale valoroase și remarcabilele sale calități didactice l-au transformat într-o figură emblematică a României. Prin operele sale, a reușit să păstreze și să transmită farmecul poveștilor populare, oferindu-le cititorilor nu doar divertisment, ci și lecții profunde despre viață și moralitate.
S-a stins din viață la 31 octombrie 1953, lăsând în urmă o moștenire literară și pedagogică de neprețuit. Astăzi, la aniversarea nașterii sale, îi aducem un omagiu și ne amintim cu recunoștință de contribuțiile sale remarcabile la cultura română. Prin paginile cărților sale, spiritul său continuă să trăiască, inspirând noi generații să descopere frumusețea limbii și tradițiilor românești.
În semn de recunoaștere pentru contribuția sa la dezvoltarea literaturii și învățământului românesc, Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare îi poartă numele.
Vasile Petrovan
