La 17 martie 1935 s-a născut în satul Valea Stejarului din Maramureșul istoric unul dintre cei mai cunoscuți meșteri populari ai locului, Pătru Godja, devenit celebru sub numele de „Moș Pupăză”. Satul său natal, numit de bătrâni și Valea Porcului, este una dintre acele așezări unde tradiția lemnului și respectul pentru pădure au făcut parte din viața de zi cu zi. În acest loc a crescut și Pătru Godja, într-o lume în care lemnul nu era doar material de lucru, ci aproape o ființă vie. Meșterul spunea adesea că, atunci când tăia un copac, își cerea iertare pădurii și se închina lemnului înainte de a-l transforma în ceva folositor oamenilor.
De-a lungul vieții, Pătru Godja a devenit unul dintre cei mai apreciați cioplitori în lemn din Maramureș. A fost cunoscut mai ales pentru porțile maramureșene sculptate cu mare migală, dar și pentru troițe, fusuri cu zurgălăi, ploști, mobilier rustic sau diferite obiecte tradiționale. Fusurile cu zurgălăi, realizate de el, au devenit simboluri ale iubirii și ale unei căsnicii trainice, iar „cheia dracului” sau „bota cu horincă” erau obiecte care făceau parte din universul său artistic și din poveștile pe care le spunea celor care îl vizitau. Porțile sculptate de el erau recunoscute ușor, pentru că erau decorate cu motive vechi, inspirate din simboluri arhaice și din tradiția maramureșeană. Mulți spuneau că aceste porți nu sunt doar intrări în gospodărie, ci adevărate semne ale identității și ale credinței, porți care parcă deschid drumul spre o lume mai veche și mai profundă.
Pătru Godja a dus mai departe o tradiție transmisă din tată în fiu, iar meșteșugul său a ajuns cunoscut nu doar în România, ci și în multe alte țări. Porți și lucrări realizate de el au ajuns în Franța, Irlanda, Canada, Statele Unite, Brazilia sau Japonia. Cei care l-au cunoscut spun că era un om cumsecade, un interlocutor plăcut și un povestitor extraordinar, capabil să vorbească ore întregi despre tradițiile satului, despre lemn și despre credință. În felul său simplu, era considerat și un om cultivat, care înțelegea profund lumea tradițiilor pe care o reprezenta.
În viața personală a fost căsătorit cu Ioana, fiica unui fost primar al satului, iar gospodăria sa a devenit de-a lungul anilor un loc cunoscut de turiști, cercetători și iubitori ai culturii populare. Aproape de biserica din sat și-a cumpărat un loc pe care l-a împrejmuit și i-a făcut o poartă sculptată, așa cum numai el știa. L-a numit, cu un fel de umor amar, „Cimitirul lui Moș Pupăză, mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos”. Locul era gândit mai mult ca un spațiu simbolic, aproape poetic, o reflecție asupra trecerii timpului și asupra destinului omului.
Pătru Godja a murit în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2016, în urma unui stop cardio-respirator. În urma lui au rămas sute de lucrări din lemn răspândite în multe locuri din lume: porți, troițe, uși, căpriori, fusuri cu zurgălăi sau diferite obiecte sculptate. În memoria lui a fost realizat și documentarul „Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos”, lansat în 2016. Filmul, cu o durată de aproximativ 90 de minute, urmărește viața și personalitatea meșterului din Valea Stejarului, prezentând atât opera sa, cât și lumea satului maramureșean în care a trăit. Documentarul surprinde povestea unui om care a considerat lemnul un dar al naturii și care a încercat, prin fiecare lucrare, să păstreze vie tradiția locului.
Astăzi, numele lui Pătru Godja rămâne legat de arta lemnului din Maramureș. Porțile pe care le-a sculptat, troițele și obiectele sale tradiționale continuă să vorbească despre o lume în care meșteșugul, credința și respectul pentru natură mergeau mână în mână. Pentru mulți oameni din Maramureș, „Moș Pupăză” rămâne nu doar un meșter priceput, ci și unul dintre cei care au dus mai departe, cu pasiune și dragoste, spiritul satului românesc.
Sursa FOTO: AaRC, TVR Cultural
Vasile Petrovan
