Asociația Culturală „Dinastia Artelor” și-a început povestea dintr-o carte ale cărei versuri au prins aripi dincolo de pagini

Debutul Asociației Culturale „Dinastia Artelor”, desfășurat aseară, 13 octombrie, la Casa de Cultură din Baia Sprie, a reunit poezia, pictura, tradiția, muzica și dansul într-o întâlnire în care bucuria creației s-a împletit cu emoția amintirilor și cu speranța unor noi începuturi culturale.

Există o viață a cuvintelor dincolo de cărțile în care au fost așezate, o existență pe care nici autorul nu o poate prevedea întotdeauna și pe care numai întâlnirea cu sensibilitatea celorlalți o poate face posibilă. Aseară, la Casa de Cultură din Baia Sprie, această fascinantă metamorfoză a devenit realitate. Poezia a împrumutat culorile picturii, și-a regăsit rădăcinile în vechile țesături, a primit glas prin muzică și a descoperit, în mișcarea dansului, o altă libertate de exprimare. Dincolo de toate acestea, au fost oamenii, cu poveștile, amintirile și emoțiile lor, fără de care niciun act cultural nu și-ar putea împlini rostul.

Așa a început călătoria publică a Asociației Culturale „Dinastia Artelor”, înființată în vara acestui an la Baia Mare, care și-a ales pentru debut un proiect cu un nume inspirat, „Urzeala picturii din versuri”. Cele trei încăperi ale Casei de Cultură au devenit spațiul unei întâlniri neobișnuite între expresii artistice diferite, unite de aceeași sursă de inspirație, volumul de poezii „Păsările timpului meu”, semnat de prof. dr. Valeria Bilț.

În spatele acestei inițiative se află un grup de artiști care au înțeles că apropierea dintre arte nu înseamnă pierderea identității, ci descoperirea unor posibilități noi de exprimare. Ideea a fost formulată chiar de Elena Rusu-Bazoianu, președinta asociației, care, deschizând întâlnirea, a vorbit despre aspirațiile celor reuniți sub acest nume și despre dorința de a construi un concept cultural diferit: „Am ales să împletim firele poeziei cu țesătura și pictura, cu muzica și dansul, să realizăm un concept nou”.

Cuvintele sale aveau în jur o demonstrație vizibilă. Lucrările așezate pe simeze nu reprezentau simple ilustrații ale unor poezii, ci interpretări personale, născute din întâlnirea fiecărui artist cu universul interior al autoarei. Același vers putea trezi imagini diferite, după cum aceeași amintire dobândește alte nuanțe în sufletul fiecărui om. Tocmai această libertate a interpretării oferea expoziției unitate, fără a-i răpi diversitatea.

Dar o seară dedicată începuturilor nu putea trece nepăsătoare pe lângă cei care nu mai sunt. Înainte ca bucuria întâlnirii să-și urmeze cursul, memoria celor prezenți s-a întors către trei personalități ale vieții literare maramureșene: Vasile Muste, Ioan Romeo Roșiianu și Marian Ilea. Dispariția poetului Vasile Muste, survenită chiar în ziua precedentă, a adăugat acestui moment o durere încă proaspătă, alături de amintirea celorlalți doi oameni ai scrisului, plecați dintre noi în anul trecut. A fost una dintre acele clipe în care tăcerea dobândește o expresivitate pe care discursurile cu greu o pot atinge. Trei destine distincte, trei contribuții culturale importante și aceeași conștiință că oamenii dispar, dar ceea ce au construit continuă să lucreze în memoria celor rămași. Într-un fel, această evocare a dat numelui „Dinastia Artelor” o semnificație suplimentară: orice generație culturală se naște și din moștenirea celor care au precedat-o.

De la această legătură dintre trecut și prezent a pornit, firesc, și intervenția lui Sorin Todoran, directorul Casei de Cultură din Baia Sprie. Cuvintele sale au avut o pronunțată încărcătură patriotică, dar patriotismul invocat nu era desprins de realitatea locului, ci întemeiat pe istoria unei comunități care și-a construit identitatea prin muncă, tradiție și conviețuire. Pentru un oraș cu o asemenea moștenire, apariția unei noi inițiative artistice reprezintă mai mult decât încă un eveniment înscris în calendarul cultural. Este, după cum sugestiv a formulat, nașterea „unei speranțe care devine parte a patrimoniului local”. Și, pentru că speranțele au nevoie uneori de un pas concret pentru a deveni realitate, Sorin Todoran a adus în discuție posibilitatea constituirii unui despărțământ ASTRA la Baia Sprie. Propunerea avea o rezonanță aparte în prezența profesoarei dr. Valeria Bilț, președinta Despărțământului ASTRA Lăpușeană, organizație care desfășoară o activitate susținută în promovarea culturii, literaturii și identității românești în Țara Lăpușului.

Ideea nu a rămas fără ecou. Valeria Bilț, protagonista literară a serii, a primit-o cu deschidere și a găsit, aproape spontan, chiar și un posibil nume pentru viitoarea structură: „ASTRA Mediomontistă”. O denumire inspirată din vechea identitate a Băii Sprii, Medio-Monte, și care ar putea așeza o eventuală inițiativă culturală sub semnul continuității istorice. Deocamdată, rămâne o propunere rostită în fața unor oameni care i-au recunoscut semnificația, dar și una dintre ideile concrete cu care această întâlnire ar putea rămâne în memoria comunității.

Dincolo de această perspectivă, emoția doamnei Valeria Bilț avea un motiv profund personal. Autoarea își regăsea propriile poezii într-o înfățișare pe care nu și-o imaginase atunci când le scrisese. Cuvintele desprinse din intimitatea creației ajunseseră în mâinile altor artiști și se întorceau acum către ea sub forma unor imagini, culori și compoziții. Era surpriza unei întâlniri cu propria operă, dar privită prin ochii celorlalți. În această împrejurare, recunoștința a căpătat și o expresie concretă, prin diplomele de excelență acordate membrilor Asociației „Dinastia Artelor” din partea Despărțământului ASTRA Lăpușeană, ca semn de apreciere pentru creație și pentru inițiativa culturală pe care au făcut-o posibilă.

A urmat unul dintre cele mai tulburătoare momente ale serii. Valeria Bilț a recitat poezia „Ultima pasăre”, din volumul care inspirase expoziția. Ascultată după evocarea celor dispăruți, poezia părea să primească sensuri suplimentare, în care fragilitatea existenței, trecerea timpului și nevoia de a păstra ceea ce ne este drag se întâlneau într-un registru de o sensibilitate aparte. Era vocea autoarei, eliberată pentru câteva clipe de orice intermediere artistică, întorcând cuvintele la locul din care se născuseră.

Și totuși, ele aveau să plece din nou, de data aceasta pe portativ. Daniel Făt a adus în încăpere familiaritatea caldă a muzicii folk, într-un recital care a cuprins și versuri ale Valeriei Bilț puse pe muzică de interpret. Poezia cântată a schimbat ritmul întâlnirii, fără să-i întrerupă profunzimea. A existat în acest moment o naturalețe a comunicării cu publicul, acea apropiere pe care un artist o poate realiza când muzica nu urmărește doar să impresioneze, ci să transmită o stare. Cuvintele au căpătat o altă respirație, iar sensibilitatea lor a ajuns la ascultători pe un drum diferit de cel al lecturii.

Era, de fapt, aceeași idee pe care sculptorul dr. Ioan Marchiș avea să o dezvolte, într-o intervenție susținută de experiența sa artistică și de preocupările pentru limbajul simbolurilor. Autor al unor cercetări dedicate comunicării nonverbale, artistul a apropiat creația exprimată prin cuvinte de aceea care se construiește prin forme, semne și imagini. Într-un asemenea dialog, artele nu trebuie să spună aceleași lucruri pentru a se înțelege. Fiecare păstrează ceea ce îi este propriu, dar poate deschide sensuri pe care cealaltă nu le-ar fi descoperit singură. Privită din această perspectivă, întreaga expoziție devenea o demonstrație a posibilității de comunicare dintre limbajul verbal și cel vizual, o relație pe care Ioan Marchiș a cercetat-o de-a lungul anilor inclusiv din perspectiva filosofiei și semioticii.

Dimensiunea literară a volumului a fost adusă în atenție și de prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, critic literar și eseist, care a vorbit despre creația Valeriei Bilț, despre expresivitatea poeziei sale și despre talentul autoarei. Prezentarea cărții a oferit întâlnirii perspectiva unei lecturi critice, necesară într-un context în care emoția și interpretarea artistică ocupaseră un loc atât de important. Dincolo de aprecierea volumului, intervenția a păstrat legătura cu sensul mai larg al serii, încheindu-se cu o urare adresată membrilor asociației: aceea de a deveni cu adevărat o dinastie, desigur, una culturală.

În această conversație despre creație, identitate și continuitate, prezența Mirelei Poduț, referent în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, a adus și perspectiva unui om apropiat, prin profesie, de patrimoniul cultural tradițional. A fost o prezență potrivită într-un proiect care nu a dorit să despartă expresia artistică actuală de formele moștenite ale frumosului. Această legătură putea fi descoperită și în vechile modele de cusături tradiționale, prezentate de Ecaterina Hupka. Dincolo de frumusețea lor decorativă, asemenea mărturii ale artei textile păstrează o memorie a mâinilor care le-au lucrat, a gustului estetic transmis în familie și a unei lumi în care creația artistică făcea parte din viața de fiecare zi. Așezate în apropierea lucrărilor contemporane, ele sugerau o continuitate discretă între gestul femeii care broda odinioară un motiv și cel al artistului care, astăzi, caută să exprime o emoție prin culoare și compoziție.

Iar pentru ca această trecere între limbaje să fie deplină, muzicii și imaginilor li s-a alăturat dansul. Momentul coregrafic „Zbor în pași de dans” a adus un tango interpretat de Antoaneta Bodnar și Ion Avram, oferind serii o altă formă de comunicare artistică. Eleganța mișcărilor și dialogul construit prin pași au completat firesc tema întâlnirii. Un tango nu are nevoie de explicații pentru a-și transmite expresivitatea, după cum o pictură nu trebuie însoțită întotdeauna de cuvinte pentru a fi înțeleasă. Era încă o dovadă că emoția își poate găsi drum spre ceilalți prin mijloace dintre cele mai diferite.

Dincolo de toate aceste momente, ceva mai greu de cuprins într-o relatare a dat întâlnirii adevărata sa consistență: calitatea oamenilor reuniți acolo și felul în care s-a vorbit despre artă, despre cei plecați, despre rădăcini și despre ceea ce merită dus mai departe. Au fost intervenții cu substanță, mărturisiri încărcate de emoție și gesturi de prețuire care au depășit convențiile obișnuite ale unei manifestări culturale. Adesea, asemenea întâlniri riscă să devină exerciții de protocol, dar seara de la Baia Sprie a arătat cât de importantă rămâne sinceritatea cu care oamenii se apropie de creație și unii de ceilalți.

Expoziția „Urzeala picturii din versuri” rămâne deschisă publicului până la sfârșitul lunii octombrie, oferind celor care nu au participat la vernisaj posibilitatea de a descoperi lucrările artiștilor și felul în care poezia Valeriei Bilț a fost reinterpretată vizual.

Cât despre „Dinastia Artelor”, drumul său abia începe. Numele ales poartă o promisiune frumoasă, dar și o responsabilitate, pentru că o dinastie culturală nu se întemeiază printr-o singură seară, oricât de reușită ar fi ea, ci prin continuitatea faptelor, prin generozitatea de a împărtăși și prin capacitatea de a construi ceva care să reziste trecerii timpului. Poate tocmai aici se află semnificația cea mai profundă a acestei întâlniri: în convingerea că arta nu trăiește numai în cărți, tablouri sau cântece, ci mai ales în legăturile pe care reușește să le creeze între oameni.

Iar la Baia Sprie, într-o seară de octombrie, aceste legături au început să se țese sub un nume nou, din fire vechi și noi, cu răbdarea, sensibilitatea și speranța celor care cred că frumosul merită nu doar admirat, ci și lăsat moștenire.