Astăzi, 11 noiembrie 2026, se împlinesc 31 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, omul politic care a traversat represiunea comunistă și a revenit în viața publică pentru a contribui la refacerea democrației românești. Pentru Maramureș, evocarea sa are și un reper concret, legat de începuturile Memorialului de la Sighet.

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, la Bobota, în Sălaj, într-o familie în care educația și implicarea în viața comunității aveau rădăcini adânci. Tatăl său, Valentin Coposu, era protopop greco-catolic și se implicase în susținerea drepturilor românilor transilvăneni. Bunicul patern, Grigore Coposu, colaborase cu George Pop de Băsești. Este una dintre legăturile prin care istoria familiei sale se întâlnește cu memoria Maramureșului, într-o vreme în care afirmarea drepturilor românilor transilvăneni apropia oameni și comunități dincolo de hotarele administrative.

A urmat liceul „Vasile cel Mare” din Blaj și a studiat dreptul la Cluj, iar apropierea de Iuliu Maniu i-a hotărât parcursul politic. În 1937 a devenit secretarul personal al liderului național-țărănist, iar din 1940, secretarul său politic. Formarea lui s-a petrecut astfel în preajma unui om implicat în marile decizii ale țării, într-o Europă care se îndrepta spre război. Relația dintre cei doi avea să capete, în timp, înțelesul unei continuități: experiența politică a lui Maniu urma să fie păstrată și povestită de unul dintre colaboratorii săi cei mai apropiați.

La 14 iulie 1947, la numai 33 de ani, Corneliu Coposu a fost arestat în contextul înscenării de la Tămădău, deși nu făcuse parte din grupul reținut acolo. Au urmat ani de internare administrativă și detenție, înaintea unei condamnări judecătorești. Fișa penală prezentată de IICCMER consemnează sentința nr. 876/1955, prin care a primit 15 ani de închisoare pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”. A trecut prin numeroase locuri de detenție, între care Jilava, Gherla, Aiud și Râmnicu Sărat, unde a îndurat un regim sever de izolare. Limbajul sentinței arată cum o opțiune politică devenise, pentru regimul comunist, motiv de condamnare.

Eliberarea din penitenciar, la 9 iulie 1962, a fost urmată de domiciliul obligatoriu la Rubla, în Bărăgan, până în 1964. Între arestare și încheierea acestei ultime forme de constrângere trecuseră aproape 17 ani, în care închisorilor și coloniilor de muncă li se adăugase interdicția de a-și alege locul unde să trăiască. Întors la București, a lucrat ca muncitor necalificat în construcții și a rămas sub supravegherea Securității. Viața lui de după detenție a continuat, așadar, sub presiunea unui regim care îl urmărea și îi controla legăturile.

Represiunea i-a destrămat și viața de familie. Soția sa, Arlette, a fost arestată la 13 iunie 1950 și condamnată la 20 de ani de muncă silnică, sub acuzația că ar fi furnizat informații Legației Franței. A ieșit din închisoare în aprilie 1964, după aproape 14 ani, și a murit la 27 decembrie 1966. În această succesiune de date se află drama unui cuplu căruia i-au fost luați anii vieții împreună. Pentru cei doi, întoarcerea acasă a însemnat o regăsire târzie, deasupra căreia boala și suferințele detenției își lăsaseră deja umbra.

În decembrie 1989, Corneliu Coposu avea 75 de ani și a revenit la activitatea politică publică, participând decisiv la refacerea partidului care avea să poarte numele Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat. L-a condus până la moarte și a fost unul dintre inițiatorii Convenției Democrate Române, prin care formațiunile de opoziție au încercat să construiască o alternativă politică. În 1992 a fost ales senator de București. Revenirea lui aducea în dezbaterea publică experiența directă a unui supraviețuitor al represiunii, capabil să vorbească despre desființarea pluralismului și despre prețul plătit pentru păstrarea unor convingeri.

O mărturie despre felul în care își purta trecutul îi aparține jurnalistei Doina Alexandru, care i-a înregistrat amintirile și a publicat volumul „Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru”. Într-un interviu acordat publicației „Weekend Adevărul”, aceasta îl evoca drept un om care vorbea despre experiența torturii fără dorință de răzbunare, cu o compasiune îndreptată chiar spre degradarea celor deveniți torționari. Mărturia ei ajută la înțelegerea respectului pe care l-a câștigat: felul în care a ales să vorbească despre suferință devenea el însuși o expresie a demnității.

Pentru Maramureș, memoria lui Corneliu Coposu se leagă direct de ziua de 15 mai 1993. Atunci a participat, alături de Doina Cornea și Vintilă V. Brătianu, la seminarul inaugural de la Sighet, „De la adevărul istoric la judecata istoriei”, desfășurat în spațiul încă ruinat al fostei închisori. Era locul în care mentorul său, Iuliu Maniu, murise la 5 februarie 1953. Privită astăzi, prezența lui Coposu la această întâlnire capătă o semnificație aparte: un supraviețuitor al represiunii participa la recuperarea adevărului chiar acolo unde regimul încercase să închidă, odată cu oamenii, și memoria lor.

În 1995, Franța l-a distins cu Legiunea de Onoare în grad de Ofițer. La 11 noiembrie, Corneliu Coposu a murit la București, la vârsta de 81 de ani, după o boală pulmonară gravă. A fost înmormântat la 14 noiembrie, în Cimitirul Bellu Catolic, în prezența unei mulțimi de oameni veniți să îl însoțească pe ultimul drum. Recunoașterea publică a căpătat atunci o intensitate pe care mărturiile despre acele zile au păstrat-o în memoria tranziției românești.

La 31 de ani de la moarte, biografia lui Corneliu Coposu merită recitită cu atenția datorată unei vieți în care convingerile au avut consecințe reale. Anii de închisoare, despărțirea de familie și întoarcerea la activitatea publică dau greutate unor cuvinte pe care le rostim cu ușurință, precum libertatea și responsabilitatea. La Sighet, unde documentele și mărturiile păstrează urmele atâtor destine frânte, numele său rămâne legat de datoria de a cunoaște. Demnitatea pe care o evocăm astăzi se vede în alegerile unui om care, după tot ceea ce trăise, a continuat să creadă că poate fi de folos țării sale.

Vasile Petrovan

Citește și:

Bustul lui Iuliu Maniu de la sediul PNȚCD din București ar putea ajunge la Sighetu Marmației

 

Lasă un comentariu