Cineva spunea că printre calitățile cele mai importante pentru un Pictor, un artist plastic este ingeniozitatea. Adică un soi de iscusință care duce la inventivitate. În orizontul picturii a fi ingenios se poate traduce cu a avea capacitatea de a da naștere unor forme de manifestare ale unei conștiințe vizuale. Pictura are un mare atu pentru că poate exprima extrem de direct și convingător esența sau cviditatea cum spunea Stagiritul. Ceea ce se definește ca esență este până la urma identitatea, este determinatia unui lucru, unui fenomen.
Din această perspectivă, se poate vorbi de ascunsul care se află în lucru și care poate fi scos la iveală. Deci dezascunsul din perspectiva artistului, al pictorului se dezvăluie numai dacă artistul are capacitatea, ingeniozitatea să scoată la vedere această cviditate. Iar existența, fiindul din orice lucru se lasă scos în lume sub forma artistică numai dacă pictorul, artistul are capacitatea de a distinge cu iscusința lui ceea ce poate caracteriza mai abitir propria idee despre lucruri. Și mergând pe acest fir al gândirii putem spune că atunci când pictorul vrea să exprime strict într-un anumit mod un lucru sau o manifestare, un fenomen, el se lasă în voia propriei sale inventivități, propriei sale idei despre cum o manifestare artistică poate fi reprezentată.
Am făcut acest preliminar pentru a avea un soi de acces la viziunea unui Pictor care a avut vernisajul expoziției sale pe simezele Galeriei de Artă din Baia Mare. Este vorba de prietenul și pictorul băimărean Gheorghe Mureșan. În primul rand ceea ce face legătură cu ingeniozitatea este dubla postură a pictorului de inginer și pictor. Aceasta ipostază îi da nu neapărat o aură de atotștiutor într-ale transpunerii ingineriei în termeni picturali, ci îi dă posibilitatea de a regândi raportul între inginerie, tehnică, tehnologie și putința de a construi cu elocință viziunea artistica.
Pentru că omul poate vedea construcția picturala ca un “constructivism” care vrea într-un fel sau altul să ridice în slavi producția industriala de tipul Kazimir Malevici. Și astfel lucrurile pot să vireze spre o altă destinație, dar intenția lui Gheorghe Mureșan este de a da o nouă expresie ingineriei în toată ipostaza ei. Sau de a da posibilitatea tehnicii și ingineriei să se poată transpune trăirii artistice. Dar acest lucru nu este neapărat simplu, pentru că în primul rând pictorul Mureșan, am impresia că și-a propus o recalibrare a mentalității – zic eu – răspândite că o Cultură și o Artă valabilă se clădește pe Cultura umanistă, pe Arta care este confirmata deja de timp. Ori Gheorghe Mureșan se duce într-o direcție unde patternul, academismul dacă vreți, nu este la el acasă. Cotidianul, dar mai ales tehnicul este de mulți privit ca un orizont care nu este capabil să genereze “faptul” artistic. Iar trăirea artistică nu poate fi generată de o zonă unde ceea ce contează este “lucrul”, “obiectul”, nu natura sau poezia. Și aici pictorul are meritul că sfidează din start mentalități preconcepute. Gheorghe Mureșan sfidează cu buna știință și unele trucuri care vor să scoață în evidenta nu Arta ca atare, ci “nebunia” ideatică sau cromatică.
El merge pe un drum propriu pentru că are în “tolba” lui ceva care îl propulsează într-o direcție proprie, într- o direcție neexploatată. Aceasta direcție a îmbinării abstractului tehnic cu ingeniozitatea constructivă sau direcția capitularii rațiunii în fața structurilor creative îi dau posibilitatea pictorului să emeargă imanența. De ce?? Pentru că într-o construcție picturală adevărul Artei și trăirea artistică trebuie să se armonizeze. Iar adevărul Artei lui Gheorghe Mureșan este acolo unde trebuie căutat și găsit, adică în transcendență. Numai în transcendența Artei ideea se poate coagula cu afectul. Numai atunci când reușești să găsești “formula optimă” – dacă îmi este permis – care face ca adevărul Artei, deci Arta în toată complexitatea și măreția ei să domine lucrul, materialitatea obiectului.
Ori Gheorghe Mureșan prin talentul său reușește să treacă, să emeargă fizicul, rațiunea și logicul tehnicului, tehnologicului, mecanismelor de lângă noi. Acest lucru nu este puțin pentru că foarte mulți pictori nu pot trece de reitatea lucrurilor, adică se “cramponează”, se apleacă exagerat de mult asupra redării, asupra obsesiei unui lucru și totul în detrimentul operei artistice, artisticului ca atare. Când parcurgi cu ochii și afectul operele lui Gheorghe Mureșan te invadează o stare de bine, de satisfacere care oarecum te duce cu gândul la o stare de fapt a coabitării omului cu propria lui genialitate. Și acest fapt este cu atât mai inedit, cu cât condiția omului de ființă gânditoare generează lucruri care sunt artificiale, dar care arată că noi oamenii suntem pe acest pământ să ne creem ceea ce ne poate duce spre satisfacția lumii și a vieții. Inginerul din Gheorghe Mureșan are capacitatea să ne spună că și mecanismele care se încăpățânează să fie funcționale pot duce omul pe drumul propriei sale năzuințe spre împlinire. Și acest lucru crează în mintea și sufletul privitorului acea mândrie a specie noastre care ne face deosebiți și care ne face responsabili în aceiași măsură de tot ce se întâmplă cu noi pe Pământ.
Expoziția lui Gheorghe Mureșan aduce în fața noastră o abordare neunitară a faptului artistic. Dar acest lucru nu este neapărat de “rău” augur, ci vine să confere poate o nevoie personală de coabitare cu “diversificatul”. Unitatea sau sistemul de concepere a expoziției face să coexiste oarecaum câteva chei de citire a operelor. În primul rând cele în care predomină obsesia pictorului spre mecanismele în mișcare și care ne trimit poate în orizontul unei rigori tehnice care de multe ori nu se realizează. Poate și cromatica acestor opere artistice este mai ternă sau mai modestă, pentru a da posibilitatea ideii de tehnologie să iasă în prim plan.
După aceea se remarcă o zonă unde pictorul este obsedat de construcțiile viguroase industrial, unde ceea ce există se îmbină ideatic și cromatic și care cotidianitatea le înglobează fară rezerve în propria manifestare. Și avem o zonă unde abstractul se instalează pentru a putea da spectatorului direcția unei degajări, unei epurări de o tehnologie care poate obseda omul. Aici este zona unde culoarea se manifestă plenar și unde există o răbufnire, o bucurie a vieții cu sau fară mecanisme și structuri industriale. Cred că pictorul posedă o dorință de a dărui foarte mare pentru că așa se explică căutările lui în care predomină una sau câteva componente ale realizării artistice. Atunci când starea de spirit a unui artist este axată pe ceva anume, pe o idee, pe culoare samd, el se îndreaptă de multe ori spre ceea ce-l inspira, spre ceea ce consideră că este primordial.
Artistul până la urma face ce gândește de cuviință. El nu trebuie să dea socoteală nimănui, doar propriei conștiințe. Eu cred, față de mulți alții că artistul nu trebuie neapărat să dea chei de citire a propriei opere, pentru că devoalarea și implicațiile estetice, morale, ideatice se desfășoară la nivelul fiecărui individ. Gheorghe Mureșan, ca orice Pictor matur ne propune în fond ceva la care ne invită să luam parte. Libertatea lui și a oricărui artist, poate merge în zone nebănuite, iar realiarea, elocvența artistică nu depinde în fond de ce subiect are în prim plan. Arta nu ne oferă doar o direcție de a găsi adevărul ei. Arta prin libertatea ei și prin oferta ei generoasă ne face să ne bucurăm că suntem oameni, că putem să trăim ceva ce numai omul este în stare.
Sublimarea noastră vine de acolo de unde consumatorii de frumos împreună cu creatorii de frumos reușesc să dea un sens Artei, reușesc să fie convinși de miza Artei în “făurirea” noastră ca oameni conștienți și sensibili la manifestările artistice, la manifestările spiritului. Cred că un Pictor ca Gheorghe Mureșan poate avea o influenta în timp asupra multor pictori și asupra multor oameni care încearcă să înțeleagă viață spirituală dedicată frumosului, dar și vieții dedicate gândirii și conceptelor. La sfârșitul cronicii mele îl felicit pe prietenul meu Ghița și îl indemn din punct de Vedere pictural să îndrăznească mai mult.
Să nu plece urechea la toate laudele, odele sau la toate criticile tendențioase. Sunt convins că are multe de spus, că lupta grea, dificila este acolo în atelier, în fata șevaletului și oricine îi dă indicații nu se poate afla cuplat cu sensibilitatea lui sau a oricărui artist. Ghița, trebuie să profiți de talentul tău, trebuie să profiți de libertatea și individualitatea ta. Cred că talentul se potențează prin ingeniozitate, prin inventivitate. Bravo prietene! Ține-o tot așa!
Marcel MUREȘAN
Citește și
Existența Lumii și a Universului (foileton 2)
