Pe 9 martie 1907, în București, se năștea Mircea Eliade, una dintre cele mai influente personalități ale culturii universale. Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, Eliade a marcat profund înțelegerea sacrului și a mitologiei, explorând dimensiunea spirituală a umanității.
Încă din copilărie, s-a remarcat printr-o curiozitate extraordinară, manifestată în studiile literare și științifice. A urmat cursurile Liceului „Spiru Haret”, unde s-a distins prin pasiunea pentru lectură și cercetare. Continuându-și educația la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, i-a avut drept profesori pe C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian și Nae Ionescu. În această perioadă a început să aprofundeze filosofia și religiile lumii, pregătindu-și teza de doctorat despre yoga, susținută în 1933.
Călătoriile sale în Italia, Austria, Elveția, Birmania, Ceylon, Egipt, Anglia și Franța au fost completate de o experiență fundamentală: sejurul în India (1928-1932). Acolo l-a cunoscut pe profesorul Surendranath Dasgupta și a studiat în profunzime filosofia și practicile spirituale hinduse, influență ce avea să îi definească întreaga operă.
Întors în România, Eliade a devenit asistent universitar și, în 1933, a inaugurat un curs despre „Problema răului în filosofia indiană”. În 1940, a intrat în diplomație, activând la ambasadele din Londra și Lisabona. După război, s-a stabilit la Paris, unde a predat la „L’École Pratique des Hautes Études” și și-a consolidat reputația internațională ca istoric al religiilor. În 1957, a devenit profesor la Universitatea din Chicago, unde a coordonat Catedra de Istoria Religiilor, recunoscută ulterior drept „Catedra Mircea Eliade”.
Opera sa științifică este esențială pentru oricine dorește să înțeleagă fenomenul religios. Printre lucrările sale fundamentale se numără Tratat de istorie a religiilor (1949), Le Mythe de l’Éternel Retour (1949), Le Sacré et le Profane (1965) și monumentala Istorie a credințelor și ideilor religioase (1976-1983). Studiile sale despre șamanism, mitologie și sacru au avut un impact major asupra antropologiei și istoriei religiilor.
Paralel cu activitatea academică, Eliade a fost un prozator prolific, explorând teme precum mitul, timpul, inițierea și fantasticul. Maitreyi (1933), Domnișoara Christina (1936), Nuntă în cer (1939) și Noaptea de Sânziene (1970) sunt doar câteva dintre operele sale care au captivat generații întregi de cititori.
Mircea Eliade s-a stins din viață pe 22 aprilie 1986, la Chicago, lăsând în urmă o operă monumentală și o moștenire culturală de necontestat. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române în 1990, confirmându-i-se astfel locul de cinste în patrimoniul cultural universal. De-a lungul întregii sale existențe, Eliade a încercat să descifreze tainele spiritualității umane, iar contribuția sa rămâne o sursă inepuizabilă de cunoaștere și inspirație.
Vasile Petrovan
