Mama este „începutul tuturor începuturilor”, cum o numește marele poet Grigore Vieru, mereu protectoare și fără de pereche, e cea care, de când e lumea, s-a îngrijit de binele copilului său, al celui pe care, timp de nouă luni, l-a purtat în pântece, apoi pe brațe și l-a legănat în nopțile târzii.
Azi, reprezentanții Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș au ales să ne ofere informații despre leagănul aflat în patrimoniul muzeului, care datează de la începutul secolului al XX-lea și a fost donat instituției în anul 1978 de către o familie din localitatea Remecioara, zona etnografică Chioar.
Acesta corespunde tipului de leagăn așezat pe podea și este realizat din lemn de stejar. Format din pătuțul propriu-zis și doi stâlpi de susținere, leagănul se remarcă prin motivele realizate prin cioplire, regăsite la cele două capete. În partea din față a leagănului se distinge silueta unui personaj masculin, care poate fi interpretat ca fiind tatăl copilului. Din sculptura realizată, personajul pare a fi îmbrăcat cu cămașă și gatii, iar în picioare poartă opinci. Acesta este redat stând în picioare, pe un șarpe (balaur) cu două capete, și cu mâinile ridicate înspre soare, susținând pătuțul în care este așezat copilul. Cele două capete de șarpe, care formează talpa leagănului, sunt unite între ele de motive astrale (soarele și luna). Șarpele, reprezentat alături de motivul solar, are, potrivit specialiștilor, conotații benefice, aici făcând legătura între forțele htoniene și cele cosmice.
Prezent deseori în arta populară, dar și în riturile de trecere, basme, descântece, legende și balade, șarpele apare atât în ipostaze benefice, cât și malefice, fiind înzestrat cu o multitudine de funcții: de inițiere, apotropaică, de fertilitate, ciclică, de prezicere etc. Semnificativă în acest context este funcția apotropaică, șarpele fiind sculptat pe talpa leagănului în credința că acesta va oferi protecție nou-născutului.
Leagănul rămâne astfel o mărturie a credințelor și valorilor pe care omul din satul de odinioară le avea, a măiestriei cu care își făurea toate cele necesare în casă și gospodărie, dar și a importanței și respectului pe care le acorda strămoșilor și perpetuării neamului său.
Pe de altă parte, în creația sa, omul a reușit întodeauna să creeze o punte de legătură între modul de îmbinare al utilității obiectelor și frumusețea acestora, asigurându-se să fie mereu în echilibru și armonie.
Purtătoare de viață, de dragoste și frumos, mamele au dăruit lumii noi speranțe, cu fiecare zămislire, cu fiecare suflet, pe care l-au adus pe lume. O viață întreagă, mama a vegheat asupra noastră precum o stea, care a încercat să își păstreze strălucirea indiferent de vremuri și greutăți, informează muzeograf Gabriela Filip.
