Echipa de volei U13 a CSM Sighet, calificare la Turneul semifinal 2 cu victorii pe linie și fără vreun set pierdut - 29 minute în urmă
Ziua Internațională a Poeziei va fi sărbătorită la Centrul Cultural din Sighetu Marmației - 44 minute în urmă
Tăuții-Măgherăuș, oraș curat: zona centrală, precum și Parcul Hoșteze au beneficiat de lucrări de întreținere pentru un aspect plăcut și primitor - 53 minute în urmă
În Baia Mare se organizează cea de-a III-a ediție a Concertului caritabil „Am un prieten autist” - 1 oră în urmă
Volumele de poezie „Tentația certitudinii” de Nicolae Scheianu și „Transatlantice” de Rodica Brad-Păuna vor fi lansate la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 1 oră în urmă
La mulți ani, Maricel Voinea! - 1 oră în urmă
Atelierul „Excursia școlară – de la planificare la experiență reală de învățare” a adus în prim-plan o nouă abordare a activităților extracurriculare - 2 ore în urmă
Modele de unghii cu oja semipermanenta: X modele preferate - 2 ore în urmă
Echipa de robotică EXOROS a Liceului „George Barițiu” Baia Mare a participat la Etapa Națională FIRST Tech Challenge România - 2 ore în urmă
ISU și IPJ Maramureș, împreună pentru combaterea incendiilor de vegetație - 2 ore în urmă
La mulți ani, Maricel Voinea!
Astăzi, 17 martie 2026, este o zi specială pentru sportul românesc și pentru Maramureș. Maricel Voinea împlinește 67 de ani. Un nume care nu înseamnă doar performanță, ci și inovație, spectacol și o poveste care a trecut dincolo de terenul de joc.

Născut la 17 martie 1959, la Galați, destinul său sportiv avea să fie legat profund de Baia Mare și de echipa care l-a consacrat: HC Minaur Baia Mare. A început handbalul la doar 13 ani, la Școala Sportivă din Bacău, iar în 1977 ajunge la Minaur, sub comanda antrenorului Lascăr Pană, momentul care i-a definit cariera.

La Baia Mare a devenit nu doar un jucător valoros, ci o legendă. Polivalent, tehnic și imprevizibil, a revoluționat jocul prin celebra aruncare cunoscută drept „efectul Voinea”, un procedeu spectaculos născut din dorința de a găsi soluții acolo unde alții vedeau limite.

Cariera sa este una de excepție. A evoluat timp de 14 ani pentru naționala României, participând la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, cucerind două medalii de bronz, în 1980 și 1984. Cu Minaur a obținut trofee europene și a scris pagini importante în istoria handbalului românesc.

După 1990, și-a continuat cariera în străinătate, jucând în Spania și apoi în Germania, unde s-a stabilit definitiv, și unde duce o viață activă, departe de lumina reflectoarelor, dar la fel de disciplinată ca în anii de performanță.
Pentru Maramureș, numele său rămâne legat de una dintre cele mai frumoase perioade din handbal, iar pentru România este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile.
La 67 de ani, legenda merge mai departe. La Mulți Ani, Maricel Voinea!
Sursa FOTO: Facebook Maricel Voinea
Vasile Petrovan















