La 24 aprilie aniversăm 155 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți pictori și formatori de școală artistică din Europa Centrală: János Thorma. Figura sa rămâne emblematică nu doar pentru Școala de pictură de la Baia Mare, ci și pentru istoria culturală a secolului al XX-lea, la granița dintre idealurile Belle Époque și crizele modernismului.
Un destin legat de Baia Mare
Născut în 1870, în localitatea Kiskunhalas din Ungaria, János Thorma s-a mutat cu familia la Baia Mare pe când era copil. Aici avea să își descopere vocația și să își construiască aproape întreaga carieră artistică. După absolvirea liceului local, și-a continuat studiile la Budapesta, la Școala de Desen, apoi la München, sub îndrumarea renumitului Simon Hollósy. A fost, pe rând, elev al lui Bertalan Székely, Liezen Mayer, și ulterior student la Academia Julian din Paris, unde a fost format de Henry Bénédict Brentoit și Louis Deschamps.
Această pregătire internațională i-a oferit o perspectivă largă asupra picturii moderne europene, iar călătoriile de studiu în Spania, Italia, Belgia, Olanda și Germania i-au consolidat stilul. Întors la Baia Mare, s-a implicat decisiv în înființarea coloniei artistice, în 1896, alături de István Réti și Simon Hollósy – un moment de răscruce pentru arta din Transilvania și din Europa Centrală.
Profesor, lider, vizionar
Thorma a fost mai mult decât un pictor: a fost spiritul organizatoric din spatele comunității artistice băimărene timp de peste trei decenii. Între 1914 și 1937, a fost coordonatorul și figura de autoritate morală a Școlii de pictură. Din 1917 până în 1927, a fost și directorul ei oficial. A îndrumat generații de artiști, i-a susținut și le-a corectat lucrările, adesea cu pasiune și severitate.
Tot el este cel care a ținut în viață școala în perioada dificilă de după Primul Război Mondial și a făcut din Baia Mare un centru artistic de referință internațională. Chiar și după 1918, când mulți artiști maghiari s-au mutat în Ungaria, Thorma a ales să rămână în România, fidel orașului în care și-a format identitatea.
Omul din spatele pictorului
Puțini știu că János Thorma a fost căsătorit cu pictorița Kiss Margit (Margareta Thorma), fostă elevă a sa, cu care a împărțit nu doar atelierul, ci și destinul. Din arhiva familiei, păstrată astăzi de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Maramureș, reiese o imagine profund umană a artistului: un om sensibil, frământat de responsabilitate, afectat de conflictele din colonia artistică, dar totodată convins că arta are o menire morală.
Într-o scrisoare către Réti István, din 1927, anul în care școala și-a suspendat activitatea, Thorma scria cu durere despre „egoismul și ipocrizia” ce se infiltrase între pictori. El însuși era epuizat, dar nu-și pierduse speranța că valorile fondatoare pot fi păstrate.
O moștenire de aur
În 1924, János Thorma a fost decorat de Regele Ferdinand al României cu medalia „Bene Merenti”, pentru contribuția excepțională la dezvoltarea Școlii băimărene. A fost un gest simbolic ce a confirmat impactul său național, într-o Românie în plină transformare.
A murit la 5 decembrie 1937, la Baia Mare, orașul pe care îl transformase într-un atelier deschis Europei. Lucrările sale pot fi admirate în muzee importante din România și Ungaria, iar numele său rămâne sinonim cu începutul profesionalismului în arta modernă din spațiul transilvănean.
Astăzi, când privim spre moștenirea sa, nu vedem doar culori pe pânză. Vedem o viziune, o comunitate, o luptă pentru frumos, pentru rigoare și sens. Thorma nu a fost doar un artist – a fost o epocă.
Vasile Petrovan
Citește și
Dr. Dorel Topan despre János Thorma și lucrarea „Femeie în fotoliu” (1920)
