32 de minute în urmă
Expoziție de pictură a artistelor Carmen Mihaela Coca, Gabriela G. Domnița, Hedviga Hoban, Ana Tegzeș și Veronica Mandel
Luni, 22 iulie 2024, ora 17.00, în Salonul Artelor, al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare va avea loc vernisajul expoziției „Vara culorilor”. Expun artistele: Carmen Mihaela Coca, Gabriela G.Domnița, Hedviga Hoban, Ana Tegzeș și Veronica Mandel. Evenimentul este organizat de Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” în colaborare cu instituția de cultură
gazdă.
Vernisajul este prezentat de scriitorul Ioan Romeo Roșiianu.
Actorul Claudiu Pintican va susține un moment poetic, programul artistic continuând în pași de dans, cu membri ai comunității de tango argentinian din Baia Mare.
Lucrările pot fi admirate pe toată perioada 22 iulie-4 august 2024
Lăcrimioara ZOTA














