Din 1924, Gheorghe I. Brătianu a fost numit profesor universitar la catedra de istorie universală a Universității din Iași, unde a activat până în 1940, când s-a transferat la Universitatea din București, continuându-și cariera didactică și de cercetare. În anul 1942, a fost ales membru titular al Academiei Române, recunoaștere a prestigiului său în domeniul istoriei.
Între 1935 și 1940, Gheorghe I. Brătianu a condus Institutul de Istorie Universală din Iași, iar începând cu 1941 și până în 1947 a fost director al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din București, instituție fondată pentru a continua marea tradiție a cercetării istorice românești.
Pe plan politic, în anii 1930, Gheorghe I. Brătianu a devenit liderul unei facțiuni disidente desprinse din Partidul Național Liberal, cunoscută sub numele de Partidul Național Liberal–Gheorghe Brătianu, manifestându-și astfel dezacordul față de direcția adoptată de conducerea oficială a partidului.
După instaurarea regimului comunist, Gheorghe I. Brătianu a fost arestat în 1948 și închis la penitenciarul din Sighet. A murit în condiții încă neelucidate. Potrivit mărturiilor unor foști deținuți politici, s-ar fi sinucis prin strangulare, incapabil să mai îndure suferințele extreme ale detenției. Alte surse susțin însă că a fost bătut crunt de un gardian, decesul survenind în urma agresiunii.
În anul 1971, familia Brătianu a primit aprobarea autorităților comuniste de a-i exhuma rămășițele din Cimitirul Săracilor din Sighet și de a le reînhuma în cavoul Brătienilor de la Florica, din Ștefănești, județul Argeș, loc simbolic al istoriei familiei sale.
Vasile Petrovan
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
