Maramureșenii Diana Iluț și Daniel Pop reprezintă România la un seminar internațional de turism cultural organizat la Beijing - 2 ore în urmă
Maramureșul sub cod portocaliu de caniculă - 3 ore în urmă
Concert de operă la Muzeul Județean de Mineralogie ,,Victor Gorduza” Baia Mare - 3 ore în urmă
Campanie de dezinsecție în Baia Sprie - 4 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, invitat special la Sărbătoarea Sânpetrului de la Rebra - 4 ore în urmă
Tradiția, credința și identitatea culturală, celebrate la Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus - 5 ore în urmă
Seisme consecutive în Venezuela: autoritățile vorbesc despre un dezastru major - 5 ore în urmă
Publicația argentiniană Doble Amarilla dedică un amplu material arbitrului român István Kovács - 5 ore în urmă
Schimbări importante în sistemul de pensii: vârsta de pensionare crește din nou - 5 ore în urmă
Spectacol aviatic la Baia Mare: Ziua Porților Deschise la Aeroclubul Teritorial „Alexandru Papana” Baia Mare - 5 ore în urmă
Concertul de jazz ”The Land of dreams” aduce în Baia Mare artiști de talie mondială
Melomanii maramureșeni au șansa de a păși în noul an cu un concert de excepție, care aduce în Baia Mare artiști de talie mondială. Concertul de jazz “The Land of Dreams”, suținut de Sorin Zlat Quartet feat. Gianluca Renzi (italian stabilit la New York) & Gianni Gagliardi (spaniol stabilit în Brooklyn) va avea loc în Sala de Concerte a Colegiului de Arte din Baia Mare, vineri 18 ianuarie, de la ora 19.00.
Alături de Sorin Zlat, pianist multipremiat și lider al quartetului, pe scenă vor urca doi muzicieni foarte cunoscuți în lumea internațională a jazz-ului: contrabasistul New Yorkez Gianluca Renzi, care este clasat printre primii 10 contrabasiști din lume, şi un foarte cunoscut saxofonist spaniol, Gianni Gagliardi. La tobe este Iulian Nicolau, unul dintre cei mai talentați percuţioniști ai noii generații.
Cei patru muzicieni din Italia, Spania și România au pregătit un proiect inedit, cu un repertoriu extrem de original și diversificat. Cu stiluri abordate ce oscilează de la cool jazz la post-bop, latin, avant-garde, proiectul propus este un testament al universalității muzicii, cu cei patru muzicieni proveniți din generații și școli de gândire diferite, dar unificați de către limba comună a jazz-ului.
În deschiderea concertului, va susține un minirecital formația Just Jazz. Ea este formată din studenți în anul I la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului de Arte din Baia Mare. Concertul e organizat de Asociația One Sound, cu sprijinul Colegiului de Arte Baia Mare, iar biletele se pot achiziționa numai online.
Ținând cont de standardul concertului, biletele pot constitui un cadou deosebit de sărbătorile de iarnă. Mai ales că, până pe 30 decembrie, biletele costă 35 lei, după aceea, în măsura locurilor disponibile, prețul va fi de 45 ron. Pentru informații suplimentare, Asociaţia One Sound poate fi contactată pe email: office@onesound.one sau la telefon 0787 787 574.















