Ne place sau nu, Darwin ne-a lasat o teorie care explică de ce ființele vii au trăsături caracteristice nu doar corporale, dar și anumite dispoziții și motive care le dictează comportamentul. În Originea speciilor, Teoria selecției naturale vrea să ne dea o înțelegere coerentă a acestei lumi vii.
Această teorie a fost asiduu criticată, dar verificată pe teren și în laborator și a fost completată cu idei noi din diferite domenii ale științei. Printre aceste domenii se numără genetica, care are potența să explice ce face posibilă selecția naturală și Teoria jocurilor care lămuresc destinele unor agenți care urmăresc anumite scopuri într-o lume unde se întâlnesc cu alți agenți care și ei au anumite scopuri. Și din această întălnire rezultă o anumită contondență. Și întrebarea vine: de ce organismele trebuie să evolueze pentru a vătăma alte organisme??
Dar răspunsul nu este așa de simplu pe cât sugerează cunoscuta expresie: “supraviețuirea celor adaptați”. La orice specie inteligentă discernământul le îndeamnă să fie violente numai în situații în care beneficiile scontate depășesc costurile anticipate. Și acesta este un coportament ce ține de evoluția specie. Logica violenței care se aplică unei specii inteligente când se confruntă cu alți membrii din specie este următoarea: în primul rând competiția. Aceasta îl face pe om să atace de dragul câștigului. În al doilea rând este sfiala sau frica.
Aceasta este pentru siguranță. În al treilea rând este pentru reputație. Prima folosește violența pentru că oamenii să se facă stăpâni peste oamenii, soțiile, copiii, animalelele din curte etc. A doua este pentru apărarea familiei, grupului. Iar a treia este pur și simplu pt fleacuri, orgolii, prin faptul că s-a produs o jignire peste care nu se poate trece. Și hai să le luam pe rand: COMPETIȚIA. Ea este o consecința inevitabilă a faptului că oamenii își urmăresc interesele proprii. Asta este o componentă a procesului de evoluție. Și din punctul de vedere al evoluției asta este un soi de adaptabilitate la propriile nevoi.
Deci eu pentru a putea supraviețui, pentru a mă putea perpetua ca specie până la urma, trebuie să dau din mâini, din coate pentru a ajunge mai repede la resurse, la hrană, apă, dar și la teritoriul care îmi este folositor. Așadar, există o luptă de când lumea pentru a acapara bunurile , teritoriile care îmi pot asigura traiul meu și al urmașilor. Și atunci eu trebuie să fiu competitiv, să fiu antrenat pentru a te putea răpune, a te putea învinge pentru că și tu vrei același lucru. Și asta presupune o adaptare la nevoile care să îmi aducă forța și supremația. De exemplu tot aici se explica și de ce femeile, soțiile ar fi una dintre resursele pentru care concurează bărbații. La majoritatea speciilor animale și la om, femala investește mai mult în copiii propri decât masculul.
Dar pe de altă parte un mascul poate spori numărul urmașilor săi, acuplandu-se cu mai multe femele. În consecință, capacitatea de reproducere a femeilor este o resursă importantă. A doua sursa de conflict este SFIALA sau FRICA. Și aceasta este practic consecință celei dintăi pentru că COMPETIȚIA naște FRICA. Dacă ai motive să crezi că vecinul, competitorul înclină să te elimine din competiție, omorandu-te, atunci vei inclina să te aperi, să încerci o strategie ca să îl elimini pe el mai întăi. Cum? Simplu: aplicandu-i tu o lovitură preventivă. Tragedia se naște din faptul că acel competitor al tău are toate motivele să își facă aceleași calcule ca și tine. Deci se naște aici o competiție care îndeamnă pe fiecare să atace primul.
Cum se poate scăpa dintr-o astfel de capcană? Cea mai evidenta și simplă soluție este politica de descurajare: adică nu ataca primul pentru că voi riposta înzecit și tu vei avea de pierdut. Dar cheia unei politici de descurajare este credibilitatea amenințării cu represalii. Și atunci politica ta de descurajare va fi credibilă numai dacă poți dezminți orice suspiciune de slăbiciune și așa poți să restabilești egalitatea. Astfel există o explicație a motivului pentru care ești brutal, dur, crâncen din cauza unor fleacuri: un cuvânt, o aluzie nepotrivită, o subapreciere. Hobbes a numit aceast factor GLORIE sau ONOARE. Adică tu ca să nu mă terorizezi și să nu iți treacă ceva oribil prin cap, eu vreau să păstrez echilibrul, tocmai printr-o formă reciprocă de teroare. Așa s-a întâmplat în timpul Războiului Rece.
O trăsătură fundamentală a naturii umane este atitudinea părtinitoare care servește propriilr interese. Adică fiecare parte să creadă că actele sale de violență au fost niște represalii justificate, iar partea cealaltă a manifestat un act de agresiune neprovocată. Dar noi care trăim în aceste vremuri știm că legea este mai bună decât războiul, pacea mai buna decât confruntarea.
Dar în trecut, în istoria violenței omenești, lucrurile au stat urât de tot și numai odată cu apariția civilizației și depășirea practică a anarhiei, acum aproximativ cinci mii de ani, lucrurile au luat-o pe un făgaș mai uman. Adică atunci când fermierii, agricultorii și crescătorii au fuzionat și au încropit primele forme de guvernare. Și așa s-a inaugurat prima diminuare istorică majora a violenței. Și următorul pas colosal în diminuarea instinctelor violente din preistoria omului l-a făcut Jean Jaques Rousseau.
Acesta a conceput un contract social între oameni, odată cu trecerea de la starea naturală a omului la starea civilă. Adică ei renunță la o parte din drepturile și obiceiurile lor în favoarea unei instanțe supraindividuale cum ar fi statul, societatea, cu scopul de a primi de la acesta garanția exercitării tuturor drepturilor individuale. Am să pun o întrebare: cât de departe în timp putem urmări istoria violenței?? Este clar că noi oamenii am moștenit multe instincte de la strămoșii nostrii, adică primatele care semănau cu cimpanzeii.
Azi nu se poate studia fizic sau intuitiv strămoșul omului, pentru că el nu mai exista și nu există multe urme lăsate pe Pământ, dar dacă prin asimilare s-a studiat comportamentul cimpanzeilor, adică cei mai apropiați de noi, putem să estimăm dialectica violenței. Și se verifică predicția evoluționistă conform căreia tendințele violente sunt de natura strategica, manifestandu-se numai în situații în care câștigurile potențiale sunt mari, în vreme ce riscurile sunt reduse. Și s-a demonstrat că cimpanzeii sunt extrem de violenți numai pur și simplu dacă întâlnesc alt grup de cimpanzei. Deci prima reacție este de a fi ostili, de a fi violenți.
Dar devin așa de violenți că mintea omului de azi nu poate concepe. Când cimpanzeii elimina masculii rivali și progeniturile lor ei își măresc teritoriul de acțiune. Astfel ei pot să monopolizeze accesul la hrana, la resurse, pot să se acupleze cu femelele acaparate și deci crește natalitatea tribului. Și antropologii și primatologii afirmă aproape la unison că singurul lucru care le pasa este să domine teritoriul, să elimine rivalii și să acapareze femelele. Și acest lucru nu îl fac oricum, ci prin strategii specifice. Dar ceea mai eficientă strategie este să aleagă luptele inegale, cu riscuri minime și cu beneficii directe.
Închei aici prima parte a unei posibile analize, care nu are nici pe departe pretenția epuizării acestui subiect. Pe de altă parte, nu vreau sa impun o direcție de gândire, pentru ca lumea este foarte polarizată. Vreau doar sa ating câteva direcții pentru a ne putea apropia de subiect. In foiletonul II vom continua cu aceeași abordare.
Marcel Mureșan
Marcel Mureșan, dialog cu Valentin Lupea (II)
