Reiau dialogul purtat cu Profesorul Valentin Lupea.
– Acest “kalos”, acest Bine, trebuie pus în slujba moralei. Platon ne spune acest lucru și d-voastră îl amintiți în carte. Dar Binele vine și în slujba Artei, dar nu numai a Artei, ci vine și în formarea unei conștiințe cetățenești și mergând mai departe, vine și pentru constituirea unui mediu plăcut, armonios în care să domine adevărul și frumosul. Dar asta este esența până la urmă: Binele generează frumosul și adevărul. Această îmbinare fericită este până la urma kalokagathia. Și Platon a gândit o cetate ideală unde echilibrul și armonia să primeze. Și aici se vede eficiența – daca pot să vorbesc în termini pragmatici – Artei, a esteticului. Așadar esteticul duce la armonie, ceea ce este mare lucru.
– Așa este, Arta modelează emoțiile și acest lucru este extrem de important pentru om. Platon și-a dat seama că orice reacție emotivă poate modifica în mare măsură capacitatea de oglindire a realității. Emoția, dar dacă mergem mai departe, însăși iubirea privită ca o reacție afectivă complexă și cu implicații, poate duce la o percepere difuză a lumii, a realității. Și dacă ne oprim la iubire, într-un context extins al esteticului, el reprezintă la Platon un mijlocitor pentru om. Aici sigur, iubirea face posibilă renașterea omului prin fenomenul de reamintire. Dar sigur aici intram într-un orizont care are multe implicații.
– Eu zic să ne avântam un pic în această zonă a iubirii și să deslușim legătura iubirii cu Spiritul.
– Domnu’ Mureșan este o direcție extrem de complexă și noi am început așa timid de la “estetică”. Dar hai să ne avântam, pentru că esteticul în sine are legături cu iubirea.
– Domn’ Profesor, hai să vedem ce iese!! Așadar, iubirea ca și meditația, ca și reflecția generează în om o stare de natura “reveriei”. Și spun asta pentru că acestea sunt total diferite de categoriile intelectului. Știm de la Hegel că iubirea, sufletul afectiv mai general, generează o stare de iluzie a omului. Adică omul îndrăgostit, nu are acces la luciditate, el plutește undeva și astfel este desprins de realitate. Și dacă ne referim la estetică, la Artă, ea poate modela iubirea. Dar nu în orice sens.
– Bun, eu zic așa: trebuie făcută distincție între iubirea ca amor, ca un fapt erotic și iubirea ca dragoste rațională, adică diferența dintre Eros și Agape. Erosul este dorință, pasiune și este asociat cu dorința sexuală. Agape în schimb ne duce spre o iubire întemeiată pe atașament, pe admirație, pe virtute. Și Agape duce omul spre Spirit. Dar când ajungem la Spirit lucrurile se schimbă, iau o altă dimensiune.
– Când ajungem la Spirit ajungem de fapt la ceea ce este ideal în lume, în viață, în tot. Deci Spiritul este un element regularizator dar și formator a tot ceea ce este în lume. De aceea este ideal. Fară Spirit, în sensul ideii de Spirit, oamenii ar fi “guvernați” – dacă pot să spun așa – de o incertitudine generală care ar putea duce la entropie, adică la degenerare, la nedeterminare. Deci Spiritul a intrat în lume, în noi, ca să ne dea un azimut, o perspectivă valabilă. Fară Spirit, omul nu ar accede la idealuri, nu ar ajunge la adevăr, nu ar distinge binele de rău, nu ar avea valori și ar relativiza totul. Deci Spiritul este un Principiu care ne modelează și ne îndrumă pașii. Din toate punctele de vedere: etic, estetic, juridic, valoric samd.
– Domnu’ Mureșan sunt de acord și aș mai spune ceva. Iubirea, frumosul, binele, adevărul, principiile, scările de valori, condiția noastră de oameni, relațiile noastre samd, toate sunt în Spirit. Este ca un sinoptic care ne duce spre idealul de Om. Și dacă am ajuns la această noțiune, această categorie de “ideal” spun că esteticul face posibilă această coabitare dintre frumos și cunoaștere. Să nu uitam de unde am început: originea “esteticului”, dă o dublă valență omului până la urmă. El își îmbunătățește, își generează conștient esteticul, frumosul prin asimilare, prin apropriere, adică prin a aduce ceva care îți este exterior în tine, în sinele tău. Și asta nu este puțin lucru.
– Dar Domn’ Profesor, asta face Spiritul în sensul că el ne duce pașii spre Realitatea ultimă. Și acum aș face o asemănare intre Spiritul la Hegel și Sufletul la Platon: fiecare are o altfel de abordare, dar ambele direcții duc în același sens. La Platon Sufletul este “sămânță dată ființelor muritoare de Demiurg din Sufletul Universal”. Deci Sufletul este principiul permanent al vieții care are rațiune, este unic și imuabil. Este nemuritor. Dar oare estetica, poate duce la iubire??
– Da, estetica duce la iubire. Și un răspuns poate veni din două direcții: în primul rând estetica în accepțiunea frumosului, presupune echilibrul, armonia, dar și încântarea, starea de bine, înălțarea omului, sublimul de ce nu!?!? Deci frumosul înseamnă filo-sofia, adică înseamnă dragostea ce accede la sapiență. Philia este dragostea spontană, naturală, plină de virtuți, este o înțelepciunea care înfrumusețează. De cealaltă parte, din perspectiva cunoașterii faptul că omul are capacitatea să cunoască, să înțeleagă, să reproducă cunoașterea îl face să iubească ceea ce cunoaște. Atunci când cunoști, nu mai ești angrenat într-un fel de încrâncenare a ignorantei, ci ești senin, ești liniștit, ești liber. Te eliberezi de necunoscut și astfel poți să cunoști. Nu poți să iubești numai ce cunoști. Deci cunoascand ajungi să nutrești sentimente de iubire.
– Așadar iubirea, emoțiile, chiar placerile daca e să îi credem pe epicurieni, toate astea sunt aliați, sunt în strânsă legătură cu rațiunea. Pentru că rațiunea, gândirea în întregul ei se bazează pe estetică. Și daca mergem mai departe, esteticul este ceea ce poate împlini rostul. Rațiunea de a fi. Și daca revenim la Kalos, la Binele de la care am început, frumosul este cauza binelui. Și omul daca reușește să distingă “frumosul”, adică esență frumosului, el nu va mai putea trăi în “urât”, până la urmă în neadevăr sau minciună, în non valori, în lucruri contrafăcute, în necunoaștere sau semidoctism.
– Deci orice om care ajunge la “frumos”, implicit ajunge și la “bine”. Dar când ajunge la Bine sau la Frumos, omul nu se mai mulțumește cu jumătăți de măsură, cu ghirlande sau kitch-uri mai direct spus. Ghirlandele, butaforiile opulente, tot ceea ce iese din sfera frumosului, binelui deci și a adevărului nu participă la închegarea ființei sau la împlinirea Spiritului.
– Dar aici putem spune că filozofia, prin modul ei specific de a construi orice metafizică, poate reprezenta modalitatea de a accede la conceptul de om, adică la universalul omului??
– Sigur, fară doar și poate. Viața, frumusețea vieții, înflorirea unei vieți ne pot transpune în împlinirea noastră, în sensul vieții noastre.
– Și Domn’ Profesor, acestea nu sunt cuvinte mari, nu este ceva dintr-un “dincolo” incontrolabil unde mulți cred că se pot aventura. Adică mulți cred că ideile și conceptele se situează toate în transcendență. Parțial adevărat. Ideile se găsesc într-un “dincolo”, în transcendență, dar conceptele se regăsesc aici unde rațiunea se manifesta. Rațiunea nu este un “bau-bau” care devorează tot. Fară Rațiune nu poți construi nici o metafizică. Frumosul, binele nu se pot valoriza fără rațiunea “cea mai suficienta” – daca îmi permiteți patentul. Cei care acuză Rațiunea spun din neștiință că Rațiunea omoară Spiritul. Este fals. Ei confunda Materialitatea cu Rațiunea. Când “dau cu parul” în Rațiune ei distrug practic un raport care este de fapt o adecvare a gândirii la Realitate. Metafizica chiar dacă are în componență un orizont al depășirii simțurilor noastre sau al experiențelor noastre sau a puterii noastre de a abstractiza, ea prin structura sa internă necesită o anumită cercetare care se bazează pe Rațiune. Esteticul în perspectiva cunoașterii se bazează pe rațiune, chiar daca uneori Rațiunea nu poate face față la provocări. Un neofit nu are capacitatea să înțeleagă că daca Rațiunea nu are posibilitatea să dea toate răspunsurile posibile sau să ajungă la certitudini cât ai “bate din palme”, ea este cea care este chemata să ajungă la cunoaștere. Cunoașterea, în sensul profund al termenului – și repet – nu se poate înfăptui numai daca poți înțelege, poți pricepe rațional ceva. Fară aceasta componentă a înțelegerii și argumentării raționale orice cunoaștere profundă nu se poate înfăptui.
– Domnu’ Mureșan ați virat spre Rațiune cu un avant de invidiat.
– Am virat pentru că am vorbit de estetică și de componenta cunoașterii, iar mulți dintre noi nu pot accepta o legitate a rațiunii care duce la o reflectare în conștiință.
– Să știți că am observat că mulți acceptă estetica, dar cunoașterea care are punct de plecare în estetică nu este acceptată. Poate tocmai datorită rațiunii. Dar merită într-un dialog viitor să ne aplecăm spre capacitatea rațiunii de a cunoaște, dar și pe capacitatea extrasenzorialului de a cunoaște.
– Poate ne propunem ca pe viitor să vedem acest aspect, poate nu neapărat din perspectiva esteticului. Dar ca să concluzionam acest capitol al esteticului care duce la cunoaștere aș spune la sfârșit că există un drum ascendent, un drum dialectic al frumosului. Și astfel prima treaptă este acceptarea universală a frumosului. A doua treaptă este trecerea de la corp la suflet printr-un har spiritual.
– Și implicit la sfârșit, tot în siajul gândirii lui Platon, este vorba de definirea frumuseții înalte a Spiritului și deplasarea, curgerea, adică maturizarea omului în sensul acumulării de sapiență. Și asta duce la frumusețea vieții, frumusețea Artelor, a Științelor, a cunoașterii, a lumii samd.
– Și aș îndrăzni să spun și formarea unei clarități a gândirii și privirii, adică potența de a găsi sensul lucrurilor. Capacitate de a vedea legătura firească între lucruri.
– Iar aceasta legătură intre lucruri se intuiește cu aportul mult criticatei rațiuni.
– Domn’ Profesor cu acestea propun să ne oprim aici și să continuăm data viitoare cu alte dialoguri.
– De acord. Vă mulțumesc.
– Și eu vă mulțumesc. Numai de bine!
Marcel MUREȘAN
Citește și
Marcel Mureșan, dialog cu Valentin Lupea (I)
