CS Minaur obține primele puncte în play-off și urcă un loc în clasament - 3 ore în urmă
Concurs Național Catehetic: Elevii din Săcălășeni au vizionat documentarul despre cele 16 Sfinte Femei canonizate în anul 2026 - 3 ore în urmă
Lume multă la hramul Mănăstirii Măriuș - 3 ore în urmă
Radu Chira de la Colegiul de Arte din Baia Mare, Premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală - 4 ore în urmă
Clipa de natură - 5 ore în urmă
Se deschide sezonul moto în Sighet. Vor fi unele restricții în trafic - 5 ore în urmă
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în Seini, între un autoturism și un microbuz școlar - 6 ore în urmă
Inspirație și creație la Facultatea de Litere: elevi, studenți și cadre didactice s-au reunit în cadrul unui atelier de literatură - 7 ore în urmă
Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 9 Borșa, implicați în activitățile de înfrumusețare a școlii - 8 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Scena examenelor – un thriller emoțional în viețile adolescenților - 8 ore în urmă
Băiuț – sursă de inspirație pentru prozatori, poeți, dramaturgi, scenariști de film, compozitori de muzică (IV)
Dramaturgie și scenarii de film
Băiuțul a avut o mișcare teatrală foarte intensă atât în cea ce privește teatrul popular, cât și cel al teatrului modern.
Teatrul popular era reprezentat în primul rând de Viflaim, despre care am scris într-un articol anterior în DirectMM (vezi aici și aici).
Tot ca și teatru popular putem include și piesa „Cu Constantinul”, care se referă la martirajul Brâncovenilor, adusă la Băiuț de către Andrei Culic, în anul 1933-1934, și copiată de la tatăl său Tudor Culic, originar din Cavnic, miner și copist al unei psaltiri.
Piesa „Cu Constantinul” făcea parte dintr-un spectacol unde se mai juca și piesele „Cu Irodul”, „Cu Suzana”, „Cu Vicleiul”.
Teatrul „Cu Constantinul” al lui Andrei Culic se juca atât cu public pe scenă la Băiuț, cât și din casă în casă unde lua forma unei colinde:
Dați, boieri, să ne luăm,
Mai încolo să mergem,
Unde lumină vedem,
Pe Tatăl să-L lăudăm!
——————————————————–
Să sloboziți pe Constantin Împărat în casă,
Cu a lor versuri frumoasă,
Și pre împăratul turcilor,
Cu versurile lor,
Că în țară ce s-a întâmplat,
Să vi-l arătăm adevărat,
Prin jocul nostru frumos,
Lăudat să fie Domnul nostru, Iisus Hristos!
Teatrul modern apare odată cu pasiunea pentru dramaturgie a fostului director al școlii din localitate, profesorul Kollo Bela care pune în scenă câteva piese din literatura universală cu ajutorul unei trupe de actori amatori. Scenograful trupei de teatru este neobositul artist polivalent Boricz Bela.
În trupa de teatru activează și artistul fotograf Nicolae Vaum (Foto Haber) care duce mai departe trupa de teatru, diversificând-o cu piese adaptate de către domnia sa din opere celebre. Despre domnul Nicolae Vaum, mai cunoscut ca Foto Haber, vom scrie un articol separat, fiind de asemenea o personalitate importantă a Băiuțului.
Piesele de teatru ale trupei din Băiuț se jucau atât pe scena din Băiuț cât și în mai multe localitâți din Țara Lăpușului.

Piesă de teatru pusă în scenă de Prof. Kollo Bela – în rolul principal ,,Foto Haber”, scenografia Boricz Bela – Sursă foto Mihai Liviu Perșa
În anul 1987 vine la Băiuț, în calitate de geolog pentru lucrări de prospecțiuni, inginerul Valentin Nicolau, care pe lângă geologie avea pasiunea pentru scris și dramaturgie. Cei 2 ani petrecuți la Băiuț îi înfluențează atât parcursul profesional, cât mai ales îi oferă subiecte pentru piesele puse mai târziu în scenă.
Valentin Nicolau este fascinat de efervescența culturală care o găsește aici „La capătul lumii” și decide să se dedice definitiv creației artistice.
Piesa „Ultima haltă în Paradis” este una din operele care a fost la sufletul marelui dramaturg.

Afișul piesei de teatru ,,Ultima haltă în paradis“ de Valentin Nicolau.
Scenarii de film
Băiuțul prin diversitatea lui multiculturală, cu o istorie foarte bogată, cu povești aproape incredibile sunt povești care se pot transforma oricând în scenarii de film. Îmi aduc aminte când cu vreo 20 de ani în urmă, un localnic înzestrat cu umorul specific de Băiuț îmi spunea:
„Noi aici la Băiuț avem atâtea întâmplări nemaiauzite că cei de la Hollywood ar putea turna într-una filme numai cu povești de aici. Și avem subiecte pentru toate genurile, comedie, dragoste, aventură, acțiune și chiar pentru filme de groază.
Desigur am luat atunci cu amuzament spusele localnicului, ca peste mulți ani să mă văd în postura de scenarist al unui film care are o poveste plecată de la Băiuț, un film proiectat și laureat ca finalist la un festival de la Hollywood din America”.
Deci, cu umorul de Băiuț nu este de glumit!

Filmul ,,The Silversmith“ cu o poveste care pleacă de la Băiuț – finalist la Festivalul Hollywood Gold Awards SUA 2021
Scenele care au fost filmate la Băiuț, pe lângă celelalte din film au făcut înconjurul lumii culegând 60 de premii și nominalizări.

Scenă filmată la Băiuț
Filmul „The Silversmith” („Argintarul”) are și un rol de promovare a localității, mai mulți prieteni ai filmului venind la Băiuț după vizionarea lui să vadă locațiile de filmare.

Afișul filmului ,,The Silversmith”
În anul 2021 a avut loc avanpremiera filmului pe un ecran LED pe stadionul din Băiuț, în prezența echipei de filmare și a actorilor îmbrăcați în costume medievale spre încântarea localnicilor și mai ales a copiilor.

Proiecția filmului în aer liber la Băiuț – Sursă foto Marius Roman
Regizorul filmului Dr. Tárkányi János s-a declarat un admirator al acestei frumoase localități, văzând Băiuțul ca o zonă cu un potențial mare atât ca și platou de filmare, cât și ca sursă de subiecte.

Regizorul Dr. Tárkányi János la Băiuț, vorbind despre potențialul localității în domeniul cinematografiei – Sursă foto Marius Roman
Vă așteptăm, așadar, la Băiuț, locul unde câteodată „viața bate filmul”, dar nici filmul nu este de neglijat!
(Va urma)
Băiuț – La capătul lumii – Locul unui nou început!

Walter Übelhart
Citește și
















1 Comentariu în această postare
Nicolae Vaum(ticsi haber)
Multumesc pentru prezentarea acestui loc minunat,leaganul copilariei nu doar a melé🤗🤗