La 10 noiembrie 1843, domnitorul Gheorghe Bibescu legifera înființarea primei baterii de artilerie a Țării Românești, printr-un document care avea să marcheze începutul organizării moderne a acestei arme, a cărei istorie se regăsește și în tradiția militară a municipiului Baia Mare.

Istoria artileriei românești moderne începe cu un episod care reflectă, în egală măsură, condiția politică a Principatelor Române din prima jumătate a secolului al XIX-lea și preocupările pentru organizarea unor instituții militare capabile să răspundă cerințelor epocii. În anul 1843, domnitorul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, se afla la Constantinopol, unde își îndeplinea formalitățile de învestitură în fața autorităților otomane. La sugestia locotenentului Ioan Emanoil Florescu, membru al delegației, domnitorul a solicitat sultanului Abdulmejid I câteva piese de artilerie, iar cererea a fost acceptată, Țara Românească primind patru tunuri de bronz, de calibrul 80 de milimetri, care urmau să constituie nucleul primei baterii moderne de artilerie.

La întoarcerea în țară, organizarea acestei structuri a fost reglementată prin Porunca Domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1843, act care stabilea existența bateriei și încadrarea sa cu personal militar specializat. Comanda i-a fost încredințată lui Pavel Lenz, ofițer cu pregătire de specialitate, iar artileria devenea astfel o componentă distinctă a oștirii Țării Românești, alături de infanterie și cavalerie. Data avea să fie păstrată în tradiția militară drept momentul constituirii artileriei moderne românești, deși utilizarea tunurilor pe teritoriul românesc avea o istorie mult mai îndelungată, documentată încă din Evul Mediu, în timpul campaniilor militare ale domnitorilor Moldovei și Țării Românești.

Importanța anului 1843 nu constă, așadar, în apariția primelor arme de artilerie, ci în trecerea de la folosirea lor în diferite împrejurări militare la constituirea unei structuri permanente, cu organizare, comandă și personal propriu. În deceniile următoare, dezvoltarea acestei arme a însoțit procesul de modernizare a statului român, iar Unirea Principatelor din 1859 a creat condițiile pentru unificarea structurilor militare existente. La 21 decembrie 1860, printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, bateriile din Moldova și Țara Românească au fost reunite în primul regiment de artilerie al armatei moderne, în timp ce organizarea atelierelor, a producției de muniții și a învățământului militar specializat devenea o preocupare tot mai importantă.

Artileria avea să își demonstreze rolul în Războiul de Independență din 1877–1878, când bateriile românești au participat la operațiunile militare de la Dunăre și la confruntările din jurul Plevnei, iar dezvoltarea tehnologică a sfârșitului de secol a transformat treptat atât armamentul, cât și pregătirea celor care îl deserveau. Primul Război Mondial a adus schimbări și mai profunde, deoarece amploarea operațiunilor, fortificațiile, tranșeele și folosirea concentrată a focului au impus o coordonare mult mai complexă între artilerie și celelalte categorii de trupe. În campaniile din 1916 și 1917, inclusiv în marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, artileria a avut un rol important în susținerea operațiunilor defensive și ofensive, experiența acestor confruntări influențând organizarea și doctrina militară a perioadei interbelice.

Istoria artileriei românești are și o legătură directă cu municipiul Baia Mare, unde, la 1 octombrie 1968, a fost înființat Divizionul 612 Artilerie Antitanc, subordonat Diviziei 81 Mecanizate. Unitatea a trecut de-a lungul deceniilor prin numeroase reorganizări, devenind regiment, brigadă și, ulterior, batalion, iar denumirea onorifică „Maramureș” a rămas asociată istoriei sale. În perioada existenței Batalionului 612 Artilerie Antitanc „Maramureș”, Ziua Artileriei era marcată la Baia Mare prin manifestări la care participau militari activi, veterani și cadre militare în rezervă, fiind organizate inclusiv simpozioane consacrate evoluției armamentului și tradițiilor acestei arme. O cercetare de istorie militară publicată în 2025 arată că, începând cu 1 ianuarie 2022, Batalionul 612 Artilerie Antitanc a fost transformat în Batalionul 813 Infanterie „Maramureș”, continuându-și astfel existența instituțională într-o altă structură și cu un alt profil militar.

În prezent, artileria reprezintă un domeniu în care evoluția tehnologică a schimbat considerabil mijloacele de observare, calculul traiectoriilor, coordonarea operațiunilor și precizia focului. Dezvoltarea sistemelor de comunicații, a senzorilor, a tehnologiilor de localizare și a sistemelor informatizate de conducere a focului a transformat o armă asociată tradițional cu tunurile și obuzierele într-o componentă complexă a forțelor terestre moderne. Armata Română a introdus în dotare sisteme de lansare multiplă a rachetelor HIMARS și desfășoară un program de achiziție a obuzierelor autopropulsate K9 „Tunetul”, de calibru 155 de milimetri, primele exemplare ajungând în România în toamna anului 2026 pentru etapele de verificare și pregătire a introducerii lor în serviciu.

La 183 de ani de la documentul emis de Gheorghe Bibescu, diferența dintre cele patru tunuri primite de la sultanul otoman și sistemele moderne de artilerie ilustrează nu numai progresul tehnicii militare, ci și transformarea profundă a instituțiilor, a pregătirii profesionale și a modului în care este organizată apărarea unui stat. În spatele acestei evoluții se află generații de militari, ingineri, instructori și specialiști, ale căror activități au contribuit la dezvoltarea uneia dintre cele mai vechi componente ale armatei moderne. Ziua de 10 noiembrie oferă astfel prilejul recuperării unei istorii care începe cu patru tunuri de bronz și continuă, aproape două secole mai târziu, într-un domeniu în care pregătirea oamenilor și evoluția tehnologiei au rămas permanent legate.

Vasile Petrovan

Citește și:

Voichița Nemeș Andreica își sărbătorește astăzi ziua de naștere

Lasă un comentariu