Astăzi, 11 iunie, îl comemorăm cu profund respect și recunoștință pe episcopul Ioan Șișeștean, o personalitate marcantă a Bisericii Române Unite cu Roma, născut în această zi, în anul 1936, în comuna Șișești, județul Maramureș. Cu o viață exemplară, trăită în smerenie, curaj și dăruire, episcopul Șișeștean rămâne un model de vocație autentică și slujire neclintită în fața opresiunii comuniste.
Crescut într-o familie numeroasă de țărani vrednici, cel mai mic dintre opt copii, tânărul Ioan a cunoscut de timpuriu atât bucuria credinței, cât și dificultățile regimului represiv. După absolvirea Liceului „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, și-a manifestat devreme interesul pentru teologie, pornind o pregătire autodidactă, în paralel cu munci modeste și instabile – bibliotecar, profesor suplinitor, laborant chimist – din care era constant înlăturat pentru „vina” de a proveni dintr-o familie de chiaburi.
În plină clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice, a fost hirotonit preot în secret, la 13 martie 1972, de către episcopul martir Ioan Dragomir. A oficiat slujbele în taină, în casa părintească din Șișești, riscând persecuția pentru a ține vie flacăra credinței în inimile credincioșilor.
După 1990, odată cu ieșirea Bisericii din catacombe, părintele Ioan Șișeștean devine o voce teologică și spirituală importantă în Maramureș. A predat teologie dogmatică la Institutul Teologic „Alexandru Rusu” din Baia Mare și a fost numit Vicar al Maramureșului istoric.
Momentul culminant al misiunii sale vine în 1994, când este numit episcop al Eparhiei de Maramureș, fiind consacrat pe 11 septembrie de către mitropolitul Lucian Mureșan. Timp de aproape două decenii, a condus eparhia cu discreție, fermitate și spirit pastoral autentic, sprijinind renașterea comunității greco-catolice maramureșene, devastată de zeci de ani de persecuții.
A plecat la Domnul pe 12 aprilie 2011, în reședința familiei sale din Baia Sprie, în urma unui stop cardio-respirator, lăsând în urmă o moștenire spirituală de neșters și o viață trăită în deplină fidelitate față de Dumnezeu și de Biserică.
Astăzi, la ceas aniversar, îl evocăm nu doar ca pe un ierarh al literei și duhului, ci ca pe un simbol al dârzeniei în credință, un om al tăcerii roditoare și un păstor care a cunoscut crucea poporului său și a purtat-o cu demnitate până la sfârșit.
Veșnică pomenire și cinste memoriei sale!
Vasile Petrovan
