Prognoza meteo Maramureș, duminică 3 mai 2026 - 34 minute în urmă
Aur pentru o maramureșeancă la Olimpiada sportului liceal militar - 11 ore în urmă
Campania Educațională „Hai la liceu!” a ajuns și la elevii din Remetea Chioarului - 14 ore în urmă
Pilier din Georgia pentru „zimbri” - 14 ore în urmă
Val de premii obținute de elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” la concursurile școlare de chimie - 14 ore în urmă
Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice Studențești „Nord- perspective interdisciplinare” revine cu ediția a VIII-a, la Facultatea de Litere - 16 ore în urmă
George Simion participă mâine la Sâmbra Oilor din Satu Mare - 16 ore în urmă
Activități dedicate insectelor la Centrul Comunitar Multifuncțional din Baia Mare - 17 ore în urmă
Elev din Sighetu Marmației, calificat cu punctaj maxim în etapa națională a Concursului Național de Cultură și Civilizație Britanică - 17 ore în urmă
Elevi premiați la Concursul de cultură și educație financiar-contabilă - 18 ore în urmă
Ziua Mondială a Zăpezii, marcată în Maramureș cu lecții de schi pentru elevii școlilor din Băiuț și Recea, la Cavnic
Circa 40 de elevi de la Școala Gimnazială Recea și de la Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta” Băiuț au participat vineri, 19 ianuarie, la o lecție de schi la Cavnic susținută de cei de CS TuSport Baia Mare.
Conform organizatorilor de la CS TuSport Baia Mare, acesta este doar punctul de început al evenimentului TuSport Snow Day, prin care clubul băimărean marchează, ca în fiecare an, Ziua Mondială a Zăpezii, așa cu se cuvine.

Distracția va continua duminică tot pe pârtie în Cavnic, când grupele de copii de la TuSport vor avea parte de o lecție de schi prin diferite jocuri. Luni, în ultima zi de TuSport Snow Day, distracția se mută în Baia Mare pe patinoar, pentru o lecție de patinaj.
Lecția de la Cavnic a adus multă bucurie și reacții pozitive din partea beneficiarilor acțiunii. ”O după-masă de neuitat pentru elevii din gimnaziu. Proiectul ”TuSport Snow Day” a reunit pe pârtia Icoana din Cavnic, Clubul Sportiv TuSport Baia Mare -Președinte – prof. dr. Bogdan Tudor, Școala Gimnazială Recea, Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta” Băiuț. În cadrul evenimentului TuSport Snow Day s-au prezentat elevilor si cadrelor didactice participante, beneficiile practicării sporturilor de iarnă, prin prezentarea tainelor schiului alpin, în cadrul unei lecții gratuite de schi. Vă mulțumim tuturor!”, arată oficialii Școlii Băiuț.
”În fiecare an, în a treia duminică din ianuarie este marcată World Snow Day / Ziua Mondială a Zăpezii. O propunere lansată în 2012 de Federația Internațională de Schi. Încă de la prima edițe, TuSport Baia Mare a adus această sărbătoare și în Maramureș. Sărbătoare care, dedicată celor mici și celor mari deopotrivă, nu este altceva decât o invitație să te bucuri de zăpadă. În acest an, Ziua Mondială a Zăpezii va fi sărbătorită în 21 ianuarie. Va fi a 13-a ediție. Peste 120 de evenimente vor fi organizate în 42 de țări. Programul TuSport din acest sezon mai cuprinde în 24 și 25 februarie Festivalul ”Primul viraj”, înscris în proiectul Snowkidz al Federației Internaționale de Schi. Festivalul propune un concurs și un carnaval pe schiuri, copii și părinți împreună. Iarna continuă la TuSport cu o tabără de pregătire în Austria. Va urma un weekend în familia TuSport, când aproximativ 80 persoane vor merge la Prislop”, arată președintele TuSport, Tudor Bogdan.
C.Ț.







