Share
Ziua Femeii și Mamei în județul Maramureș: Darurile copiilor pentru doamne în centrele speciale, modul de interacționare, dar și fericirea în case!

Ziua Femeii și Mamei în județul Maramureș: Darurile copiilor pentru doamne în centrele speciale, modul de interacționare, dar și fericirea în case!

Ziua Femeii și Mamei în județul Maramureș: Darurile copiilor pentru doamne în centrele speciale, modul de interacționare, dar și fericirea în case!

De Ziua Femeii, evident, doamnele şi domnişoarele sunt răsfăţatele zilei. Cadourile de suflet realizate cu această ocazie sunt pregătite pentru a fi dăruite doamnelor din viața copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială.

Sighetu Marmației

Copiii de la Centrul de Primire în Regim de Urgență Sighetu Marmației, din cadrul DGASPCMaramures, s-au implicat foarte serios în realizarea acestora. Unele dintre cele mai simple, dar și de mare efect, sunt felicitările. Dar copiii au confecționat și coșulețe și buchețele cu flori, toate fiind pregătite pentru a fi dăruite persoanelor dragi din viața lor.

Petrică și Gabi, de la Casa de Tip Familial Bradului Sighetu Marmației, Coco și Ionuc de la Centrul de Zi Sighetu Marmației, din cadrul DGASPCMaramures, au participat la o nouă activitate în cadrul proiectului ”Martie, Mărțișor” în parteneriat cu Fundația Hope and Homes for Children Romania și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor, care au primit aceste simboluri ale primăverii cu multă bucurie! La mulți ani tuturor femeilor!

Baia Mare

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii a fost sărbătorită la Centrele de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Griviței și Bujorului Baia Mare, din cadrul #DGASPCMaramures. Cu această ocazie, colegii din cele două centre de zi au pregătit diverse activități din care tinerii au putut să identifice și să pună în valoare rolul femeii.

Dar au și discutat și aspecte legate de egalitatea de șanse, eliminarea violenței de gen și antidiscriminarea, precum și dansuri, cântece și bună dispoziție.

Tinerii de la Casa de Tip Familial Coșbuc Sighetu Marmației au realizat felicitări speciale cu ocazia zilei de 8 Martie, acesta fiind un bun prilej de a-și forma și dezvolta deprinderile practice și estetice, dar și de a-și arăta recunoștința pentru doamnele din viața lor. Decorațiuni și coșulețe de primăvară au pregătit și tinerii de la Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane cu dizabilități Călinești, cadoul lor de suflet pentru doamne și domnișoare. La mulți ani tuturor! Atmosferă de sărbătoare a fost și la Centrul de Zi Ajută și Locuința Maxim Protejată Ștefan cel Mare Sighetu Marmației, unde tinerii au realizat decorațiuni specifice zilei de 8 Martie.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu