„Târgul de Sânziene” din Târgu Lăpuș a adus în prim-plan tradiția și meșteșugurile Țării Lăpușului - 2 ore în urmă
Noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș va fi inaugurat marți, 30 iunie - 4 ore în urmă
Baia Mare devine, pentru o săptămână, capitala biodiversității urbane printr-un proiect Erasmus internațional - 5 ore în urmă
Bogdan Loghina de la ACS Dragonul Baia Mare, calificat oficial ca antrenor de Taekwon-do ITF - 6 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Momentul acela de tăcere – de ce ne sună (sau nu) copiii când au dat de bucluc? - 6 ore în urmă
Experiență profesională și culturală în Portugalia pentru elevii Liceului Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare - 6 ore în urmă
David Popovici, cel mai rapid în serii la 50 m liber la Roma! Românul a înotat în 21,92 secunde - 7 ore în urmă
Colonia Pictorilor din Baia Mare organizează ateliere artistice de vară pentru copii și adulți - 8 ore în urmă
Ziua Drapelului Național a fost marcată în Baia Mare prin ceremonie religioasă și militară - 8 ore în urmă
Atleții maramureșeni Marian David și Andreia Hryn, la finala Campionatului Național U18 de la Craiova - 8 ore în urmă
Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane, marcată la Colegiul „Mihai Eminescu” (FOTO)
Pentru a marca Ziua Europeană de luptă Împotriva Traficului de Persoane, care e azi, 18 octombrie, polițiștii Compartimentului de Prevenire susțin, în perioada 18 – 21 octombrie, activități de informare a elevilor la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare.
Astăzi, 30 de elevi de clasa a XI-a au aflat ce este traficul de persoane, cine-l investighează, care sunt modalitățile de recrutare a victimelor, care sunt formele de exploatare, care este profilul victimei și al traficantului și câteva date statistice referitoare la acest fenomen. Activitățile de informare și prevenire sunt cu atât mai necesare cu cât România este în continuare o țară sursă a traficului de persoane.
Elevii au aflat că în cadrul Poliției Române, structura de specialitate care desfășoară activități investigative, de urmărire penală și monitorizare a traficului de persoane este Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, în baza delegării procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Au aflat că există o linie TelVerde antitrafic, gestionată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane: 0 800 800 676 unde apelanții primesc informații cu caracter preventiv iar victimele sunt referite pentru a primi asistență și protecție.
Polițiștii au detaliat una dintre modalitățile de operare cel mai des folosite de traficanți, în special pentru racolarea tinerelor fete din România. Este vorba despre metoda lover-boy.
Împreună cu A.N.I.T.P-ul, Poliția Română depune eforturi pentru identificarea timpurie a victimelor, o mai bună cunoaștere a situației grupărilor de criminalitate organizată la nivel teritorial precum și pentru cunoașterea modurilor de operare și trendurilor infracționale.















