Share
Zi tradițională de „mers cu lucru” în cadrul grupului de creație al Centrului de Zi Caspev Baia Mare

Zi tradițională de „mers cu lucru” în cadrul grupului de creație al Centrului de Zi Caspev Baia Mare

Grupul de creație al Centrului de zi Caspev, din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, a avut parte, la finalul acestei săptămâni, de o experiență inedită, și anume ziua tradițională de „mers cu lucru”. Gazda a fost doamna Ana din satul Chegea, comuna Săcășeni, județul Satu Mare, care și-a deschis gospodăria pentru o adevărată incursiune în universul satului autentic, păstrător al tradițiilor de odinioară.

Întâlnirea a oferit o bună oportunitate de culegere și documentare a unor noi modele tradiționale de ștergare și cămăși populare, dar și de reîmprospătare a obiceiurilor vechi. Pe lângă valorificarea patrimoniului textil, participanții au avut parte și de o experiență gastronomică tradițională: s-a pregătit lecvar, dulceața de prune fiartă în căldarea autentică, s-a gătit bograciul tradițional după o rețetă foarte veche și s-a încercat o nouă rețetă de pancove.

Toate aceste activități au avut rolul de a pune bazele unor viitoare proiecte intergeneraționale, care vor fi desfășurate în această toamnă alături de copiii băimăreni. Evenimentul s-a realizat în parteneriat cu Asociația Caspev și a fost finanțat de către Fundația Regală Margareta a României.

 

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu