Share
Tradiții întrerupte: Fără sărbători populare, zile de oraș și de comună în Maramureș?; Specialiștii spun că spectacolele cu public numeros nu se vor relua în 2020

Tradiții întrerupte: Fără sărbători populare, zile de oraș și de comună în Maramureș?; Specialiștii spun că spectacolele cu public numeros nu se vor relua în 2020

Situație fără precedent în ultimii ani, în Maramureș. Manifestări precum Udătoriul de la Șurdești sau Tânjaua de pe Mara au fost anulate anul acesta din cauza pandemiei COVID-19. Partea proastă este că nu se întrevede o îmbunătățire în ceea ce privește celelalte manifestări cultural-artistice de tradiție în județ. Și nu numai în județ. Anul acesta, cel mai probabil, nu vor avea loc Untold, Electric Castle sau Sărbătoarea Castanelor.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în cadrul unei declarații de presă, marți, 22 aprilie, ce se va întâmpla după 15 mai, atunci când expiră decretul stării de urgență. Se va menține obligativitatea purtării de măști de protecție în spații închise, se vor elimina restricțiile de circulație care necesită declarații pe proprie răspundere, însă manifestările publice.

De altfel, profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat, cu o zi înainte, la Digi24 că relaxarea restricțiilor după data de 15 mai va fi făcută gradual, însă multe dintre activități, mai ales cele cu public, precum spectacolele, nu vor fi reluate în 2020. „În ceea ce privește adunările, eu nu cred că în acest an adunările de mare amploare vor fi reluate, este o părere personală. Probabil că între 50 și 100 de persoane o să fie un interval acceptabil, dar trebuie raportat la un anumit spațiu. Dacă spațiul e mic, distanțarea nu se poate produce. Concerte de mare amploare în aer liber eu nu cred și nu cred că o să fie în nicio țară” – a declarat Rafila. Decizia ar încurca multe evenimente din județ, cum ar fi zile de orașe și de comune ori de… municipii, cum ar fi Sărbătoarea Castanelor, care ar lua pauză pentru prima dată în istoria ei sau festivalurile din Sighetu Marmației. Să nu mai vorbim despre concerte, indiferent de locație, atâta vreme cât vorbim despre un public numeros.

# Udătoriul, anulat!

În comuna Șișești, în a doua zi de Paști, trebuia să aibă loc Udătoriul de la Șurdești, manifestare de tradiție în Maramureș. Manifestarea a fost anulată. „Și în acest an, împreună cu domnul viceprimar Costin Gavril, principalul organizator, cu gospodării din Șurdești și cu Consiliul Local, am pus la punct toate cele necesare pentru încă o ediție reușită, la care trebuiau să fie prezenți artiști locali, dar și artiști consacrați, precum Ionut Bledea, Diana Cârlig, Petrică Mureșan, Bogdan Bizău și Maria Luiza Mih. Să luăm exemplul „Udătoriului din Șurdești”, care indiferent de vreme si vremuri, indiferent dacă „se merita sau nu”, în timp de pace sau de război, în timp de pandemie sau nu, a băgat plugul în brazdă, a semănat ogoarele, a făcut toate cele necesare ca, până a doua zi de Paști, lucrările de primăvară să fie terminate” – a scris primarul comunei Șișești, Ioan Mircea Tentiș.

Primarul Șișeștiului a declarat, pentru DirectMM.ro, că este pentru prima dată, se ia decizia anulării evenimentului. „Nu l-am amânat, l-am anulat. Nu știu dacă nu cumva s-a mai întrerupt tradiția în vremea războiului și puțin în comunism. Noi nu avem o zi a comunei. Aveam Udătoriul și manifestările prilejuite de 1 Decembrie. Nu știu ce se va întâmpla până atunci, însă, cu siguranță, ne vom conforma. Cu nunțile, încă, va fi o problemă. Nu știu cum se vor putea ține” – a declarat Tentiș.

# „Vom face ceea ce ni se spune!”

În Borșa, de obicei, are loc un mare eveniment de Sânziene. Asta înseamnă 24 iunie. Nu se știe deocamdată dacă măsurile se vor relaxa până atunci sau nu. „Vom face ceea ce ni se va spune. Ceea ce se va decide aia vom face. Dacă se spune nu, nu vom ține” – a explicat Sorin Ion Timiș, primarul orașului.

# Tânjaua, anulată! Speranțe pentru evenimentul din septembrie

Mai devreme de Sânziene, trebuia să aibă loc un alt eveniment important pentru Maramureș, Tânjaua de pe Mara. „S-a spus că măsurile de relaxare se vor lua după 15 mai. În ceea ce privește Tânjaua, nici nu se pune problema să se țină anul acesta. Ea era programată pentru data de 10 mai. Încă suntem în stare de urgență. Nu am amânat-o, am anulat-o anul acesta. Asta e situația, nu avem ce să facem. Nu avem o zi a comunei, însă avem Festivalul Gulașului, pe 2 septembrie. Dacă vom putea, îl vom ține pe acela. Dacă nu, nu. Oricum ne vom conforma. În orice caz, referitor la Tânja, tradiția s-a întrerupt o singură dată, prin 1991, când se tot schimbau primarii, era FSN. Acum se va întâmpla a doua oară. Nu e problemă, dacă și Oktoberfest-ul se anulează, ce putem noi zice? Oricum, discursul de azi al președintelui m-a mai liniștit, sperăm să ieșim cu bine și cât mai repede din situația asta, pentru că este una foarte apăsătoare” – a declarat, pentru DirectMM.ro, Mihai Ivaszuk, primarul comunei-stațiune Ocna Șugatag.

Cătă ȚINEGHE

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu