Hram la Mănăstirea Pietroasa-Borșa, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul - 1 oră în urmă
Opt locuri de muncă la Rona de Jos. Se caută îngrijitoare, bucătar, ajutor de bucătar, spălătoreasă și administrator - 5 ore în urmă
Aur pentru România la Amsterdam! Simona Radiș și Adriana Adam sunt campioane mondiale - 5 ore în urmă
Vom avea un pod nou peste râul Firiza, în zona Coloniei Topitorilor. Consiliul Local a aprobat indicatorii investiției - 6 ore în urmă
Daniel Breban aduce în Maramureș Trofeul Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc de la Mamaia 2026 - 7 ore în urmă
29 august 1958, s-a născut Michael Jackson „Regele muzicii pop” - 8 ore în urmă
29 august: Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, zi de post și rugăciune - 8 ore în urmă
Prognoza meteo Maramueș, sâmbătă 29 august 2026 - 9 ore în urmă
Donald Trump schimbă geografia Americii. După Lacul Ontario, vorbește despre Atlantic și Pacific - 20 de ore în urmă
Baia Mare a pus în folosinţă 11,6 kilometri de piste pentru biciclete - 22 de ore în urmă
Tineri în pelerinaj cu căruțele la bisericile de lemn din Maramureș
Pentru că 2019 a fost declarat „Anul omagial al satului românesc”, iar situația satelor din țară este una îngrijorătoare, Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a inițiat un proiect menit să evidențieze frumusețea valorilor culturale și spirituale ale satelor din Maramureș. Mai exact, în perioada 16 – 20 august, sub genericul „Drumul catedralelor de lemn din Maramureș”, mai mulți tineri băimăreni vor merge într-un pelerinaj, cu căruțele, la bisericile de lemn din județ.
„Pentru realizarea acestui proiect vor fi implicați 50 de tineri din Baia Mare cu rezultate deosebite la învățătură sau care au adus o contribuție deosebită la organizarea activităților cu și pentru tineret în anul 2018 și peste 800 de tineri din comunitățile rurale incluse în traseul ce urmează a fi parcurs. La fiecare biserică, tinerii drumeți vor fi întâmpinați de grupurile tinerilor din comunitatea respectivă, iar cu acest prilej se va prezenta istoricul bisericii, se va săvârși o slujbă de pomenire în memoria ctitorilor și se va lua pământ în urne special pregătite, care urmează a fi depuse în spațiul muzeal din incinta Catedralei Episcopale «Sfânta Treime» din Baia Mare. Întregul program va fi înregistrat video, urmând a se realiza un material documentar cu privire la bisericile de lemn din județul Maramureș și contribuția lor la dezvoltarea comunităților. De asemenea, se va realiza un album foto cu instantanee din cele cinci zile de drumeție”, explică reprezentanții Biroului de tineret al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Pelerinajul se va desfășura pe traseul Rogoz – Plopiș – Breb – Budești – Sârbi – Bârsana – Glod – Poienile Izei – Botiza – Rozavlea – Ieud – Bogdan Vodă – Săliștea de Sus – Moisei – Borșa, iar cazarea pelerinilor se va face la familii din comunitățile vizitate.
Foto: Daniel Pop












