Emoție și culoare la Baia Sprie: Expoziția de pictură „Salon de Vară” va fi vernisată la Casa de Cultură - 30 minute în urmă
Peste 130 de parfumuri suspecte de contrafacere, ridicate în Baia Mare. Doi comercianți au fost surprinși în timp ce le ofereau spre vânzare - 45 minute în urmă
OCPI Maramureș reia etapizat activitatea. Aplicația e-Terra, repornită după săptămâni de blocaj - 1 oră în urmă
Emoțiile pe înțelesul copiilor: Clubul de Carte „Cărturino și prietenii” își deschide porțile pentru copiii din Baia Mare - 2 ore în urmă
Copiii din tabăra „Maramureș for Peace” au descoperit Cascada Cailor. O zi de relaxare în mijlocul naturii - 2 ore în urmă
Pelerinaj de suflet pentru seniorii de la Centrul CASPEV Baia Mare - 2 ore în urmă
Maramureșul, ambasador al identității românești peste ocean - 3 ore în urmă
Adormirea Maicii Domnului, al doilea hram al bisericii de lemn din Muzeul Satului Baia Mare - 4 ore în urmă
După 20 de ani de misiuni, comandantul de echipaj și conducătorul de autospeciale Constantin Cocuz trece în rezervă - 4 ore în urmă
Programul liturgic al Catedralei Episcopale din Baia Mare în perioada 14-16 august - 4 ore în urmă
Un milion de euro, vizați pentru două centre de îngrijire a persoanelor vârstnice, situate în Mireșu Mare și Satulung
Comuna Mireșu Mare în parteneriat cu ASSOC Baia Mare – având ca partener scandinav pe Focus Care Academy AS – aplică pentru obținerea de fonduri norvegiene necesare proiectului „Prezent și viitor în satele maramureșene” („Present and future in Maramureș villages”). Practic se urmărește înființarea a două centre pentru persoane vârstnice în Mireșu Mare și Satulung. Finanțarea norvegiană vizată este de 1.000.000 de euro, destinați cumpărării a două clădiri adecvate, dar și pregătirii persoalului implicat în serviciile de îngrijire pentru persoane vârstnice.
Pentru a spori șansele de aprobare a finanțării, o mică delegație maramureșeană – alcătuită din Ioan Mătieș (primarul comunei Mireșu Mare), Florian Sălăjeanu (președinte ASSOC) și Alexandru Șereghi (manager proiect) – s-a deplasat săptămâna trecută în Norvegia, la partenerul scandinav. Întâlnirea a fost utilă pentru întocmirea corespunzătoare a documentației ce însoțește cererea de finanțare, incluzând și vizitarea a două centre de îngrijire rezidențială pentru vârstnici, situate în apropiere de Trondheim.
„Au fost activități bilaterale benefice și necesare. S-au identificat soluții pentru realizarea unui transfer de experiență în domeniul îngrijirilor pentru persoane vârstnice, dar și informații legate de sustenabilitatea dezvoltării unor servicii sociale care să respecte standardele de calitate în domeniu” – a declarat Alexandru Șereghi.
”Suntem în faza de depunere a aplicației, dar sunt convins că vom obține banii pentru acest proiect” – e încrezător primarul Ioan Mătieș, un campion al proiectelor derulate într-un singur mandat.
Thomas Martin Wiggen (CEO Focus Care Academy AS) a vorbit despre proiectul pe care deja îl derulează în România, la Iași. Acolo a fost dezvoltat un model de training, care oferă pregătire complementară pentru elevii Școlii de asistenți medicali. Pregătirea e asigurată de profesori români, instruiți în Norvegia pentru o perspectivă practică a modelului de îngrijire norvegiană (în special, îngrijirea paliativă).
Costurile deplasării în Norvegia au fost suportate de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), care susține proiectul încă din etapa premergătoare depunerii aplicației.














