Are 12 metri pătrați, şase copii și un dascăl cu suflet mare. Așa ar putea fi descrisă cea mai mică școală din România, care se află într-un vârf de munte, în inima Maramureșului. Pentru a ajunge la elevii săi, învăţătoarea parcurge zilnic 14 kilometri pe jos, conştientă că ea este singura care poate modela nu doar suflete, ci şi destine, scrie digi24.ro.
Drumul spre Cornăţea, județul Maramureș, este prăfuit și plin de gropi. Doar mașinile de teren sau căruțele trase de cai pot să ajungă în locul în care trăiesc şi astăzi peste 200 de oameni. Şase copii, de vârste școlare diferite, reprezintă motivul pentru care Ana Masnița parcurge zilnic cei 14 km pe jos, indiferent de anotimp.
„Mi-s dragi copiii și trebuie să fac efortul ăsta, că mi-s dragi copii, trebuie să urc la la ei, ca-s micuți”, spune învățătoarea Ana Masnița.
Cei mai mulți elevi într-un an au fost 17. Învățau în două ture
Cea mai mică școală din România are doar 12 metri pătrați și funcționează într-o căsuţă de lemn închiriată, într-un cătun în care nu există nici astăzi electricitate. În 2015, o asociaţie non-guvernamentală a montat panouri solare pe școală, dar și pe casele în care trăiesc elevi.
Prin școala care funcționează de mai bine de șase decenii s-au perindat generații de elevi. Cei mai mulţi, simultan, au fost 17. Veneau în două ture, pentru că altfel nu încăpeau în cămăruța din vârf de munte.
– Cel mai greu moment care a fost?
– Când am intrat în epidemie, spune învățătoarea. Că tot timpul copiii mă întrebau: Doamna învățătoare, când începe școala? Doamna învățătoare, când începe școala?
– Care a fost momentul în care v-ați simțit cea mai mândră de elevii de aici?
– Când ajung deja la școală, mărturisește învățătoarea.
Copiii care visează să ajungă polițiști
Cătunul este răsfirat pe dealuri și nu toți elevii ajung zilnic la școală. Astăzi la cursuri au fost prezenți doar trei, în timp ce restul și-au ajutat părinții la treburile gospodăreşti.
Ioana are 9 ani şi este mâna dreaptă a mamei sale.
„Păi, dacă nu era (școală – n.r.) aici, mai departe să meargă e mai greu. Trebuie s-o conducem ba un părinte, ba altul. Ei sunt mici și mai bine aici, măcar până în clasa a IV-a”, spune mama fetiței.
– Ce-ti dorește sa devii când vei fi mare? o întreabă reporterul pe fetița sfioasă.
Mama o încurajează și o întreabă, la rândul ei:
– Ce-ai zis că vrei să devii?
– Polițistă! răspunde Ioana fără să stea pe gânduri.
Tot la o carieră în poliţie visează şi Ioan. Știe, însă, că pentru asta trebuie să înveţe carte.
„Copiii vor să meargă la școală”, spune Vasilina Ghiduș, mama lui Ioan.
În căsuța piticilor, Albă-ca-Zăpada este învățătoare
Pentru că în Cornăţea nu este nici semnal la telefon, nici internet şi nici tablete, învățătoarea continuă să predea la clasă, indiferent care ar fi scenariul impus de pandemie.
– Dacă ar fi să vi se ofere mâine un post în centru, ați renunța?
– Nu, nu aș renunța acum, că deja am început aici și mi-s dragi copiii, spune învățătoarea.
Dacă nu ar exista școala din Cornăţea, copiii de aici n-ar termina nici patru clase. Cea mai aproape e cea din comuna Poienile de sub Munte, situată însă la 10 kilometri distanţă.
„Este o zonă foarte îndepărtată și mijloace de transport nu sunt accesibile în acea zonă”, spune Mihai Cin, directorul școlii din Cornățea.
În căsuţa de lemn din Cornăţea visele copiilor prind aripi. Odată cu ele şi speranţa că într-o zi zicala din popor „Dacă ai carte, ai parte” se va adeveri şi în cazul lor.
