Sighetu Marmației, pe harta mobilizării globale de World Cancer Day - 28 minute în urmă
„Cititul ne aduce împreună”: activitățile educative dedicate lecturii au reunit grupuri de elevi și preșcolari la Biblioteca Județeană - 35 minute în urmă
Tranzacția privind Piețele Izvoarele, Albina și Bilașcu din Baia Mare se apropie de final - 52 minute în urmă
Starea drumurilor în Maramureș - 1 oră în urmă
5 februarie 1953, a murit Iuliu Maniu - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 5 februarie 2026 - 3 ore în urmă
Victorie pentru CS Minaur în fața Rapidului - 13 ore în urmă
Breb se pregătește de sărbătoare: Jocul Satului adună feciorii și fetele la Căminul Cultural - 14 ore în urmă
Un mesaj al naționalei pentru suporteri - 14 ore în urmă
Coașul păstrează tradiția: Se organizează șezătoare pe 14 februarie - 15 ore în urmă
Statistică alarmantă: În Maramureș, în anul pandemiei de COVID-19, a scăzut natalitatea, a crescut mortalitatea. Numărul căsătoriilor, în (s)cădere liberă
Anul începutului pandemiei de COVID-19 se reflectă la nivel județului Maramureș și în statisticile oficiale referitoare la fenomenele demografice. Cifrele indică faptul că… suntem tot mai puțini.
Evoluţia principalelor fenomene demografice în anul 2020, comparativ cu anul precedent, a fost caracterizată de scăderea natalităţii și a nupțialității, respectiv despre o creștere a mortalității generale și a celei infantile.
Numărul născuţilor vii în anul 2020 a fost de 4159, cu 262 mai mic comparativ cu anul 2019, rata natalităţii scăzând de la 8,5 la 8 născuţi vii la 1000 locuitori. Numărul deceselor în anul 2020 a fost de 6745, în creștere cu 1163 de cazuri față de anul 2019, iar rata mortalității generale a crescut de la 10,7 la 13,0 decedați la 1000 locuitori. Numărul deceselor infantile în anul 2020 a fost de 31, cu 2 mai mare față de anul 2019, rata mortalităţii infantile majorându-se de la 6,6 la 7,5 decedaţi sub 1 an la 1000 născuţi vii.
Sporul natural al populației în anul 2020 a fost negativ, respectiv de -2586 persoane (-1161 persoane în anul 2019), iar rata sporului natural a fost de -5,0 persoane la 1000 locuitori (-2,2 persoane la 1000 locuitori în anul 2019). Numărul căsătoriilor în anul 2020 a fost de 1831, cu 1126 mai mic decât în anul 2019, rata nupţialităţii scăzând de la 5,7 la 3,5 căsătorii la 1000 locuitori. Scăderea abruptă este, în mod evident, cauzată de restricțiile cauzate de COVID-19, ca atare mulți maramureșeni amânând marele pas. Numărul divorţurilor în anul 2020 a scăzut și el, însă numai cu 74, față de anul precedent, rata divorțialității diminuându-se de la 1,29 la 1,15 divorțuri la 1.000 locuitori, conform cifrelor oficiale solicitate de DirectMM.ro Direcției Județene de Statistică Maramureș.
C.Ț.











