Începând cu 28 februarie 2020, ziua în care Sorina m-a sunat și mi-a sus că DNA este la ea în birou, viața ei s-a schimbat radical. Pe parte judiciară, desigur că se vor administra probe și se vor aduce argumente de ambele părți, după care instanța se va pronunța, iar viața personală și profesională sperăm să se refacă la un nivel cât mai curând la un nivel cât mai decent. și cât mai curând. Însă, viața i s-a schimbat în rău la modul dramatic, din punctul de vedere al sănătății ei. Sper – și mă rog – să nu fie o schimbare ireversibilă sau mortală, cum am auzit un jurnalist spunând că ar merita.
Dacă reapar sau cresc în intensitate cauzele ce au declanșat dermatomiozita, Sorina poate păți oricând ceva ireversibil atât din cauza bolii în sine, cât și din cauza creșterii dozelor în tratament (scăderea puternică a capacității de a respira, afectarea inimii până la imposibilitatea de a mai susține circulația sângelui, infecții generalizate pe fond de imunitate minimă, ajungerea în scaun cu rotile din cauza necrozei mușchilor, imposibilitatea de a se mai hrăni independentă din cauza necrozei esofagului, diabet sever etc. și… deces).
O doamnă profesor de la Spitalul Colentina a spus că a avut în toată cariera ei cinci pacienți cu dermatomiozită, din care doi au murit … Nu au murit imediat de la diagnosticare: s-au tratat, și-au mai revenit, s-au chinuit dar, până la urmă … Și câți medici sunt specializați pe o boală care afectează 10 oameni dintr-un milion?! Nu e ca un infarct sau cancer în stadiu terminal, în care mori subit sau mai ai de trăit un număr de luni. Nu. Dacă nu funcționează tratamentul sau nu îl adaptezi urgent la deteriorări ale situației tale, te stingi pe picioare treptat, până ajungi paralizat, hrănit prin tub și intubat pentru respirație. Asta se poate întâmpla și în 2 – 3 ani.
Firește că nu orice medic – cu atât mai puțin un procuror, un judecător sau un polițist – poate observa asta sau poate să își dea seama că ai început ușor-ușor să aluneci pe panta fără de întoarcere. Sorina poate muri acasă, după ce iese din arestul preventiv, înainte să se pronunțe instanța și nimeni nu va fi vinovat, pentru că nimeni nu va ști cauza morții ei. Sau cauza unei chinuite vieți în scaun cu rotile, cu respirația scăzută la un sfert din cât ar fi necesar, viață care nu are cum dura cât a unui om sănătos. Eu voi ști cauza: neintervenția prin internare și suport atent, permanent și înalt calificat în zilele imediat următoare datei de 28 februarie, când au reapărut simptomele severe ale bolii. Și ea va ști: dar ce folos?!
Jurnal de chin sau ”Cronica unei morți anunțate”, cum ar spune Gabriel Garcia Marquez
Din 28 februarie 2020, în arest a început degradarea fizică, pe fondul stress-ului atât psihic (normal), cât și al neodihnei: în intervalul vineri 28 februarie ora 02,00 (moment al nopții în care ia zilnic pastila de cortizon și de la care nu a mai putut dormi în acea noapte a zilei unu a acuzării) – sâmbătă 29 feburarie, ora 21,20 (când a dormit în arest prima noapte, după drumul cu mașina, pe timp de noapte pe ruta Baia Mare – București, și după judecarea cererii de arestare). Asta în condițiile în care, la această boală, medicii recomandă respectarea strictă a alternanței ciclurilor de 8 ore: somn/activitate/odihnă. A răbdat cu stoicism și nu a spus nimic despre asta anchetatorilor.
- Sâmbătă, 29 februarie 2020
La instanță, în timp ce se judecă solicitarea de arestare, i se înroșesc tare degetele (unul dintre primele semne din toamnă de la aparția dermatomiozitei ei). Îmi arătase că începuseră să i se înroșească și în momentul când ne-am luat rămas bun vineri, la plecarea spre București, cu mașina parchetului.
Avocații îmi spun că Sorina ar fi bine. Ulterior am aflat că nu era. Începuseră să o doară tare mușchii picioarelor, la fel ca în octombrie, când cu greu se mai putea îmbrăca singură. Dar ea se vaită sau se plânge foaaaarte rar.
I se face rău în arest, vine ambulanța repede, i se administrează ceva, își revine și refuză să plece cu ambulanța la un spital. Vrea să se țină tare.
Se permanentizează și se intensifică paresteziile locale (amorțeli până spre paralizie), de la membre: trec de la un segment de picior la altul; de la o mână la alta, dar se manifestă în continuu.
La insistențele mele, generate de faptul că sâmbătă avea degetele tare înroșite este dusă la Spitalul Clinic ”Sfânta Maria” (SCSM). La început de noiembrie, la acest spital doamna prof. dr. Ruxandra Ionescu i-a stabilit, i-a prescris – și coordonat – tratamentul și i-a cunoscut întreg istoricul medical al pacientei Sorina Pintea. Înainte de a cere avocatul transportul la spitalul SCSM, am vorbit cu doamna profesor la telefon, i-am spus ce suspiciuni am și mi-a spus că ea, până luni, 9 martie, nu este la spital, fiind în carantină acasă, ca urmare a sosirii din Italia. Dar a vorbit cu colegii ei de la SCSM, care o așteaptă pe Sorina și vor face tot ce trebuie și se vor ține reciproc la curent.
Aflu de la televizor că este externată de SCSM în mai puțin de două ore de la sosire, înainte chiar ca avocații să ajungă și să își facă formele de vizită.
Ulterior, miercuri, 4 martie, Sorina mi-a zis că a fost șocată și îngrozită de teama personalului medical față de anchetatori/polițiști. La analiza radiologică a esofagului, conferențiarul – colegă cu doamna profesor – i-a chemat efectiv pe gardienii care o însoțeau și le-a spus precipitată ceva de genul ”vedeți, vedeți și dumneavoastră că are obstrucție pe esofag, da?!”, ca să se justifice pentru ce va scrie în foaia Sorinei; să nu aibă cumva reclamații/discuții pe viitor. Tot personalul medical era atât de timorat, încât nici nu discutau cu ea, nu o priveau, ci aruncau câte o ocheadă fugitive. Se poate să uiți că ești medic și că trebuie să îți faci datoria față de oricine dacă nu sună cineva înainte să îți atragă atenția în sensul: ”Aveți grijă cum procedați să nu cumva să considerăm că ați favorizat-o pe doamna Pintea.”? Eu nu cred.
Seara, avocatul îmi spune că sunt șocați de cât de repede ”au scăpat cei de la SCSM” de Sorina și că nu înțeleg ce a făcut doamna profesor. Avocatul merge la Sorina și îmi spune că are acum și tulburări de înghițire.
Aici, practic, s-a rupt filmul pentru intervenția corectă și la timp, care să evite reapariția dermatomiozitei la Sorina. Apoi, fără suportul specialiștilor care îi cunosc istoricul (doamna profesor și colegii ei de la spitalul SCSM), sănătatea Sorinei s-a înrăutățit rapid și adânc: acum este în dermatomiozită cu recădere. Boala a apărut inițial în iulie-august (dar diagnosticată abia prin noiembrie) pe fondul stresului și oboselii (nu din alte cauze, cum ar fi cancerul sau virușii). Iar când factorul declanșator revine și se menține tratamentul – fie și unul șoc – are foarte puține șanse de a duce la recuperare sau la oprirea decesului.
Trebuia să o interneze, așa arestată cum era, să îi facă analizele complete conform procedurii (cu repetare a doua zi, după odihnă), după care să le interpreteze în echipă multidisciplinară alcătuită din: reumatolog (specialistul nr. 1 în autoimune); pneumolog; cardiolog; hematolog (singurul care poate administra imunoglobuline, de exemplu), psiholog (care poate reduce stresul, pentru ca tratamentul să fie mai eficient sau măcar să nu fie ineficace). Aici procurorii trebuiau să nu intervină deloc sau să se asigure că personalul medical face totul pentru ca pacientul să fie corect tratat. Credeți că asta s-a întâmplat?
Asist cum este omorâtă soția mea
Este dusă în cătușe, bruscată și expusă umilirii publice la o policlinică a MAI, cu competențe tinzând spre zero în boala ei, doar ca să mimeze preocuparea pentru boala ei. Nici acum nu a fost internată; a fost consulată neurologic și psihiatric, elemente prea puțin semnificative în această boală, chestiune cunoscută de orice specialist. Singurul efect: Sorinei i se accentuează foarte puternic stresul. La vizita avocatului din acea zi, ea abia s-a târât din celulă până la vorbitor (nu o mai ajută picioarele suficient), chetiune pe care avocatul mi-a relatat-o ulterior. Pe frunte, I-au reapărut petele (negre) bolii, de data asta în ambele părți ale frunții. Spre deosebire de august 2019, acum sunt și umflate.
Mă sună seara și îmi spune plângând că i-a reapărut și vasculita pe picoare (distrugerea vaselor de sânge) Aceasta începe de la periferie și, fără intevenție urgentă, se extinde, putând afecta orice organ, inclusiv sistemul nervos central și periferic.
Asist cum este omorâtă soția mea, ceas cu ceas prin agresivitatea organelor de urmărire penală și teama medicilor de a interveni. Și cât bine a făcut Sorina oamenilor și României!
Iar acum nu se găsește un loc în spitalele publice ale României (ea nu a vrut să fie tratată într-un spital privat și nici în străinătate și insistă în acest lucru), pentru Sorina Pintea?!
Astăzi, 5 februarie 2020,
Ovidiu GOGA
