Elevi de la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Baia Mare, premiați la concursul „Magia Cuvintelor” - 2 minute în urmă
„Fără google. Fără panici”: Mămicile sunt invitate la un eveniment despre sănătatea și dezvoltarea copiilor - 14 minute în urmă
Peste 200 de mașini oprite la control de polițiștii din Leordina, Dragomirești și Bogdan Vodă - 15 minute în urmă
Dan Puric revine în Maramureș pentru lansarea cărții „Încotro, popor român?” - 30 minute în urmă
Pe 7 mai 1987, România anunța oficial extragerea primelor cantități de țiței din Marea Neagră - 56 minute în urmă
Copii la întâlnire cu polițiștii, la Lăpușel - 3 ore în urmă
Restricții de circulație în Sighet pentru organizarea evenimentelor de celebrare a 700 de ani de atestare documentară - 3 ore în urmă
ISU Maramureș, la faza zonală a Competiției de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat - 4 ore în urmă
A trecut la cele veșnice Ioan Dunca, ultimul deținut politic anticomunist din Maramureșul istoric - 4 ore în urmă
Cristi Chivu și Inter vor fi primiți de Papa Leon al XIV-lea la Vatican - 4 ore în urmă
Facilități la călătorii pentru persoanele cu dizabilități
Din acest an, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș distribuie persoanelor cu dizabilități bilete unice de călătorie gratuită, pentru a putea circula cu mijloace de transport diferite. De exemplu, călătoria dus se va putea face cu un tip de transport interurban și cu un operator de transport, iar călătoria întors cu alt tip de transport, respectiv cu alt operator.
“Biletele de călătorie gratuită sunt valabile atât la accesarea transportului interurban pe calea ferată, auto, cât și naval și facilitează circulația neîngrădită a persoanelor cu dizabilități, a asistenților personali și a însoțitorilor acestora cu oricare din mijloacele de transport interurban fără a fi condiționați de tipul biletului (CFR, auto, transportul naval). Cu alte cuvinte, orice persoană cu dizabilități poate călători cu trenul spre o anumită destinație și se poate întoarce cu autobuzul”, spune Alina Coste Mădăras, directorul general al DGASPC Maramureș,
Persoana cu handicap grav și însoțitorul acesteia beneficiază de câte 12 bilete gratuite dus-întors/an, iar persoana cu handicap accentuat primește 6 bilete gratuite dus-întors/an.
Biletele se acordă pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap și se pot ridica pe toată durata anului, cu actul de identitate în original al persoanei cu dizabilități, de la sediul DGASPC Maramureș (strada Victor Babeș nr. 54), după următorul program: luni și joi între orele 9:00 – 14:00, marți între 10:00 și 14:00, miercuri între 10:00 – 15.30.
Anul trecut, în Maramureș, 9.294 de persoane cu handicap grav și accentuat au beneficiat de 50.832 de bilete gratuite de transport.















