Share
Balul Inimilor, un eveniment în sprijinul donării de sânge

Balul Inimilor, un eveniment în sprijinul donării de sânge

Clubul Rotaract TEAM Baia Mare organizează a V-a ediție a evenimentul caritabil Balul Inimilor, cu scopul strângerii de fonduri din care să se cumpere un autoturism pentru deplasarea personalului medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș pentru colecta mobilă de sânge. Evenimentul va avea loc în data de 23 februarie, începând cu ora 19:00, la un local din Baia Mare și este deschis tuturor celor care doresc să sprijine acest demers.

Programul va cuprinde momente artistice, o tombolă și o licitație cu obiecte de artă sau articole sportive cu autograf. Participarea la eveniment se face pe bază de donație – 300 lei/pereche sau 200 lei/persoană. Înregistrarea se poate face online, aici a  sau contactând clubul Rotaract TEAM Baia Mare.

,,Credem că este important ca donatorul să primească respectul și confortul pe care îl merită pentru gestul său nobil, dar este important și ca acest proces să fie unul accesibil, pentru ca numărul lor să crească. Am ales acest scop pentru ediția a V-a deoarece am întâlnit mulți donatori care și-au exprimat dorința de a dona, dar care nu aveau posibilitatea de a se deplasa mereu la Centrul de Transfuzie Sanguină, în Baia Mare. Sunt localități în județul nostru care se află la peste 100 km de Baia Mare, iar donatorii fac mai bine de 2 ore pe drum (doar dus) pentru a face o faptă bună. Achiziționarea autoturismului ar rezolva această problemă” a declarat  Cristian Brian, președintele Rotaract Baia Mare TEAM.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu