Urs semnalat în zona lacului Bodi din Ferneziu - 36 minute în urmă
David Popovici este Regele Europei - 56 minute în urmă
Seceta afectează alimentarea cu apă în mai multe localități din Maramureș. Unde se furnizează apa după program - 4 ore în urmă
Restricții de circulație pe mai multe artere din Baia Mare. Zonele afectate și perioadele anunțate - 5 ore în urmă
„Viață Independentă și Competențe Digitale”: Un nou proiect dedicat persoanelor cu nevoi speciale lansat de Asociația Esperando Baia Mare - 5 ore în urmă
Emoție și culoare la Baia Sprie: Expoziția de pictură „Salon de Vară” va fi vernisată la Casa de Cultură - 6 ore în urmă
Peste 130 de parfumuri suspecte de contrafacere, ridicate în Baia Mare. Doi comercianți au fost surprinși în timp ce le ofereau spre vânzare - 6 ore în urmă
OCPI Maramureș reia etapizat activitatea. Aplicația e-Terra, repornită după săptămâni de blocaj - 6 ore în urmă
Emoțiile pe înțelesul copiilor: Clubul de Carte „Cărturino și prietenii” își deschide porțile pentru copiii din Baia Mare - 7 ore în urmă
Copiii din tabăra „Maramureș for Peace” au descoperit Cascada Cailor. O zi de relaxare în mijlocul naturii - 7 ore în urmă
Baia Mare: Intervenții zilnice pe timp de ger în sprijinul persoanelor fără adăpost
În fiecare iarnă, începând din anul 2014, Direcția de Asistență Socială Baia Mare împreună cu Poliția Locală Baia Mare formează echipe mixte pentru a veni în sprijinul persoanelor fără adăpost, oferindu-le ajutor și asistență de urgență, pentru prevenirea situațiilor de risc cauzate de frigul extrem. Din iarna anului 2024-2025, în sprijinul acțiunilor au venit și voluntarii Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare
În cursul acestui sezon rece, acțiunea a început din 29 decembrie și s-a desfășurat în fiecare zi când temperaturile au fost scăzute. Persoanele fără adăpost identificate au primit ceai cald și sendvișuri și au fost îndrumate sau transportate la Azilul de Noapte din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, pentru a se adăposti de frig și a beneficia de servicii de specialitate.
„Centrul nostru oferă persoanelor fără adăpost găzduire temporară, două mese pe zi gratuite, asigurarea igienei personale și a îmbrăcămintei, asigurarea hainelor de schimb, asistență socială, asistenţă medicală și consiliere psihologică.
Dintre persoanele identificate în teren au fost și cazuri în care s-a refuzat sprijinul oferit, invocându-se următoarele motive: au domiciliu sau familii care se ocupă de ei, provin din alte localități și refuză sprijinul întrucât se deplasează la domiciliu.
De asemenea, o parte dintre persoanele vulnerabile refuză sprijinul nostru din cauza dependențelor. Menționăm faptul că specialiștii noștri trebuie să țină cont de alegerea făcută de fiecare persoană în parte, fără a-i putea obliga să vină în centru, chiar dacă situația o impune.
În majoritatea cazurilor când este frig extrem, chiar dacă în momentul acțiunilor stradale refuză transportul la Azilul de Noapte, beneficiarii se prezintă din proprie inițiativă la adăpost, ei fiind primiți indiferent de ora la care vin, inclusiv pe parcursul nopții. De asemenea, precizăm faptul că în cadrul acțiunii stradale întâlnim zi de zi aceleași persoane, care refuză în mod constant serviciile noastre apelând la acestea doar când consideră ei că este necesar.
Facem un apel către cetățeni să semnaleze cazurile persoanelor aflate în situații vulnerabile și să dea dovadă de solidaritate și responsabilitate în această perioadă, îndrumând aceste persoane spre Azilul de Noapte din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, situat pe str. Vasile Alecsandri nr. 70B, tel. 0262 – 278 073 sau la Poliția Locală, tel. 0372 – 702 702. Sprijinul comunității este esențial pentru protejarea vieților celor mai vulnerabili dintre noi”, transmit reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare.














