Colectare de aparate electrice în Tăuții Măgherăuș - 21 minute în urmă
Gesturi de suflet din partea asistenților medicali comunitari pentru vârstnicii din Centrul „Rustic” Baia Sprie - 32 minute în urmă
Explorează Europa gratuit: ghid complet pentru tinerii de 18 ani - 53 minute în urmă
Maratonul Sănătății: în Baia Mare și Sighetu Marmației s-au derulat acțiuni de prevenire a diabetului - 1 oră în urmă
„Am dreptul la școală”: sprijin pentru copiii din Pirita la înscrierea în clasa pregătitoare - 2 ore în urmă
Sfânta Lumină va ajunge și în acest an în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului - 2 ore în urmă
Cum să întreții corect un troler pentru o durată de viață mai lungă – 10 pași practici - 2 ore în urmă
Expoziție de Paște la Biblioteca Județeană - 3 ore în urmă
Moment de reculegere și rugăciune organizat de parohia greco-catolică din Sighet - 3 ore în urmă
Manta Maps, un proiect românesc ce promite să simplifice turismul - 4 ore în urmă
„Am dreptul la școală”: sprijin pentru copiii din Pirita la înscrierea în clasa pregătitoare
În comunitățile defavorizate, înscrierea copiilor la școală reprezintă un demers dificil pentru părinții acestora, din cauza barierelor sociale și a discriminării cu care se confruntă.
Asociația Pirita Children din Baia Mare a demarat, în acest context, proiectul „Am dreptul la școală”, menit să sprijine familiile din Pirita în procesul de înscriere în clasele pregătitoare a copiilor care au împlinit vârsta necesară. Anul acesta, 12 copii au împlinit vârsta pentru înscrierea în clasa pregătitoare, iar alți 5 au avut nevoie de sprijin pentru reînscriere.
La finalul lunii martie, asistenții sociali și specialiștii în educația timpurie din cadrul asociației au desfășurat acțiuni de informare în rândul părinților din comunitatea Pirita, oferindu-le suport în reînnoirea actelor de identitate și obținerea documentelor necesare pentru a-și înscrie copiii la școală. De asemenea, prin implicarea asistenților medicali comunitari ai Direcției de Asistență Socială Baia Mare, au fost facilitate programările la medicii de familie pentru efectuarea evaluărilor necesare.
Din cei 12 viitori școlari, 7 copii au reușit deja să își depună dosarele complete la școlile alese de părinți. După vacanța de Paște, ceilalți 5 copii vor parcurge etapele necesare pentru înscriere, iar alți 3 vor fi sprijiniți pentru evaluarea complexă în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.
Aceste demersuri au fost realizate eficient și datorită implicării active din partea părinților, care au pregătit actele în original, au respectat datele programărilor medicale și s-au prezentat așa cum se cuvine, alături de copii, la înscriere.
Larisa Viragh















