Share
Sfaturi de la polițiști despre cum să vă păziți de hoți

Sfaturi de la polițiști despre cum să vă păziți de hoți

Un geam deschis, o uşă neasigurată, un laptop lăsat la vedere în autoturism, un telefon purtat în buzunarul din spate sunt un soi de invitații pentru infractori să fure.

Pentru a nu deveni victime ale hoțiilor, poliţiştii le-au reamintit băimărenilor câteva reguli de bază, în cadrul unor acțiuni preventive desfășurate recent, în parcările şi în zona centrelor comerciale din municipiu. Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu colegii lor de la Biroul de Ordine Publică i-au povățuit pe cetățeni să nu lase în mașini, la vedere, bunuri de valoare, să încuie portierele autoturismelor chiar dacă lipsesc doar câteva clipe și să nu lase genți pe scaunele din față ale autovehiculelor în timp ce așază cumpărăturile în portbagaj.

Legat de furturile din genţi şi din buzunare, cetăţenii cu care au stat de vorbă poliţiştii au fost sfătuiţi să fie vigilenţi, în special în locurile aglomerate, şi să nu aibă asupra lor sume mari de bani. Sub nicio formă portofelul nu trebuie lăsat în coşul de cumpărături. Sunt întotdeauna vulnerabile şi buzunarul din spate al pantalonilor sau poştea deschisă.

Dacă se întâmplă să fiţi victima unui furt, primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să sunaţi la poliţie şi să le furnizaţi oamenilor legii cât mai multe informaţii care ar putea duce la identificarea infractorilor.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu