Elevii s-au reîntors recent în bănci, iar pregătirile pentru noul an școlar au fost în toi. Părinții au alergat după haine, rechizite, flori. Școlile s-au pregătit cum se cuvine, de asemenea.
Cei de la Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş (Rada Pavel) se întreabă cum mergeau copiii de la țară la școală acum mulți ani. În ce condiții se țineau orele, cu ce se îmbrăcau, ce rechizite aveau, le plăcea să învețe? Așa că au povestit cu prieteni de prin sate și i-au îndemnat să depene amintiri de când erau școlari. De acum 50, 60 și chiar 70 de ani.
Maria Șerba din Călinești (76 de ani) povestește: „Prin anul 1951 am început eu să merg la școală, acuma-s 70 de ani. Școala din sat era pe-atunci într-o casă veche de lemn, cu două săli de clasă, pentru clasele I-IV. Iarna, se încălzea cu o sobă de tuci, în care nu tare ținea focu’, da nici noi nu tare simțeam frigu’. Clasele V-VII se făceau, pe vremea aia, la Budești, cel mai aproape. Da puțini mergeau acolo, vreo 5-6 copii din tot Călineștiul.
Mai târziu, s-au amenajat și la noi în sat spații pentru clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, într-un conac boieresc, Casa Iurcoii i se zice. Cât am fost eu la școală, bibliotecă n-am avut, însă aveam un unchi care mergea la oraș și-mi aducea câte o carte și din acelea citeam.
Pentru noi, era o bucurie să mergem la școală, ne strângeam laolaltă și cu copiii din alte părți ale satului. Și de cum începea școala, așa, toamna, ne înțelegeam cum om mere la colindat de Crăciun. Purtam trăistuțe, făcute din lână sau din cânepă. În alea puneam cărțile, pe care le cumpăram de la cooperativă: manuale, caiete, radiere și creioane. Niciodată nu plecam de acasă fără să ne punem în trăistuță o bucată de pâine unsă cu lictar sau cu untură și un măr. Ne jucam, noi fetele, cu mingea, de-a brozbuțele, de-a caii prin poartă, om sărac-om sărac, nu era pauză să nu fie gălăgie și jocuri în curtea școlii.
Am avut dascăli care și-au pus amprenta pe viața mea: și pe cea viitoare, de profesoară, dar și pe viața mea de om. Gheorghe Ivanciuc, învățătorul meu din clasa a IV-a, vorbea cu noi de parcă am fi fost copiii dumnealui. Avea o voce blândă și ne-o dat tare multe lecții de viață. Învățătoru’ Andreica ne-o arătat cum să plantăm și să altoim pomi. Apoi, mi-l amintesc pe profesorul de biologie, Rădulea Petru, care ne învăța părțile plantelor, ducându-ne să cultivăm legume. Sau geometria, noi n-am făcut-o în clasă, ci afară. Mi-aduc aminte că profesoru de matematică mi-o dat o riglă de un metru și mi-o zis să măsor bradu din curtea școlii, făceam lecții practice.
Se aflau greu dascăli pe vremea aia. Aceia care aveau 7 clase erau considerați cu școală multă, cei mai pregătiți erau atunci dascălii cu școală pedagogică, nu aveam profesori cu facultăți. Când am început eu clasa I, eram vreo 20 de copii, numai dintr-a II-a s-o introdus obligativitatea învățământului primar. Și atunci o venit mai mulți. Până într-a șaptea, am rămas însă doar 13. Renunțau la carte. După ce erau mai mari, pe mulți băieți îi trimiteau părinții la oi și nu se mai puteau ține de școală. Apoi fetele, când creșteau, trebuiau să rămână să aibă grijă de frații mai mici. Exista atunci o mentalitate la sate: „ș-așa nu ti-i face doamnă”, dar o fost și părinți pe care îi interesa școala”.
L.C.H.
Foto: Duccio Pugliese
