Sunt momente când absurdul cotidian atinge culmi nebănuite, iar știrile parcă vin dintr-o piesă de teatru al grotescului. Între râs și plâns, descoperim astfel povești care sfidează orice logică, dar care reușesc, totuși, să ne ofere o lecție despre cine suntem și cum ne raportăm la propriul trecut. Când un artefact istoric devine recuzită pentru ambiții personale sau glume fără noimă, înțelegem cât de subțire poate fi granița dintre mândrie națională și parodie.
Iată postarea Facebook a d-lui CTP, a doua zi după ce România a fost în sărbătoare:
,,S-a aflat cine a furat coiful! N-ai să crezi!
Coiful dacic de la Coțofenești a fost teleportat dintr-un muzeu din Olanda de un grup de românoși aparținând mișcării Mîrga, Make Romania Great Again, pentru a-l încorona cu el pe Georgescu. S-au mai ciordit și niște brățări, tot dacice, desigur pentru Doamna Georgela.
În primă fază, românoșii Mîrga voiau coroana din oțel de tun otoman a regilor României, dar după ce Însuși Georgescu a descoperit ieri că „Totul pentru țară, nimic pentru mine” e „Legea Sarmizegetusei”, nu cuvintele lui Carol I, au înțeles mesajul și s-au orientat spre coif, care mai e și din aur. La praznicul național de după încoronarea perechii Georgescu se va servi brânză, barză, mămăligă și viezure.
P.S. De fapt, e vorba de lozinca legionară „Totul pentru țară, nimic pentru noi!”, pusă de Georgescu la persoana întâi singular. ”
Istoria, cu artefactele și simbolurile sale, nu este doar un decor pentru glume și ambiții exagerate. Coiful dacic, brățările de aur sau orice alt tezaur sunt martorii unui trecut care merită respect, nu caricaturizare. Unele lucruri nu pot fi transformate în farsă fără a pierde esența lor. Și poate că, din când în când, ar trebui să ne amintim că ceea ce tratăm cu frivolitate definește cine suntem cu adevărat.
