Prima probă de simulare a Evaluării Naționale în Maramureș: peste 3.300 de elevi prezenți - 5 ore în urmă
A fost lansat cel de-al doilea număr al revistei „Șincai’s Digital Ink”, realizată de elevii Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare - 6 ore în urmă
O etapă în care s-au aliniat planetele pentru CS Minaur - 7 ore în urmă
Calea Crucii a fost celebrată la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare - 7 ore în urmă
Un pas înainte pentru Hagi spre a prelua naționala - 8 ore în urmă
Știați că România mai are de recuperat sute de milioane de dolari din împrumuturile acordate de Ceaușescu? - 8 ore în urmă
La Petrova se va desfășura a III-a ediție a concertului de pricesne „La Umbra Crucii Tale” - 8 ore în urmă
Presimulare admitere medicină: 143 de elevi și-au testat cunoștințele la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare - 9 ore în urmă
Intervenție cu elicopterul pentru stingerea unui incendiu de pădure în Nănești - 9 ore în urmă
„Meșteșuguri din bătrâni – atelier de încondeiat ouă” la Muzeul Satului din Baia Mare - 9 ore în urmă
Retro Special: Cum își sărbătoreau oamenii muncii din Maramureș trecerea dintre ani. Cum se făcea în sânul Armatei și ce era atât de special
Marile restaurante din Baia Mare erau gazdele perfecte pentru un Revelion de vis, își amintesc Vasile și Florica T.
“Dacă de Crăciun adevărata atmosferă de sărbătoare era în mediul rural, de Anul Nou agitația se muta la oraș. În Baia Mare, spre exemplu, restaurantele și cantinele erau luate cu asalt de către doritorii de distracție. Nu costa mult. Era un preț accesibil fiecăruia. Astfel, organizatorii își amortizau investiția, poate chiar câștigau ceva. De cele mai multe ori, luam parte la manifestările de Revelion de la Casa Armatei”, spun băimărenii.
“La ora 22.00 era deschiderea oficială a Revelionului. Organizatorii evenimentului aveau grijă să orneze cât mai frumos spațiul. Mese frumos aranjate, ghirlande… Sala în care avea loc manifestarea arăta impresionant. Exista permanent, de-a lungul petrecerii, un program artistic. Personalitățile locale erau angrenate în manifestare, pentru ca participanții să fie cât mai bine dispuși și mulțumiți. Existau formații ce întrețineau atmosfera. Preponderent era muzică populară, dar erau preferate și romanțele, blues-urile, muzica ușoară. În plus, erau invitate trupe de dans și estradă. Textele erau formulate conform temelor. Nu se făceau, evident, glume politice”, își amintesc băimărenii.
“Preparatele culinare erau tradiționale: sarmale, chiftele, mămăliguță. Se consumau vin și horincă de cazan. Bere, mai puțin. Erau invitați colindători din toate colțurile țării, cu Moșii, Capra sau Ursul. Înainte de ora 24.00, se oprea muzica. Era ascultat mesajul conducătorului statului. Românii erau nevoiți să asculte cuvintele rostite de Ceaușescu, chiar dacă în mare parte discursul era același. La miezul nopții, era anunțat cu surle și trâmbițe de fanfară Noul An. În marile orașe se trăgeau 12 salve de artilerie. Se foloseau și atunci artificiile, dar foarte rar. Se aruncau petarde și pocnitori, dar acelea nu erau periculoase. Erau mici, inofensive. Singurul lor scop era să facă zgomot”, relatează soții Vasile și Florica T.
“Distracția se încheia în jurul orei 5.00, cu bine-cunoscuta “Periniță”. Acest obicei era văzut ca o “înfrățire”. Se făcea în localuri la final de manifestare, dar și programul TV din noaptea de Anul Nou se încheia cu “Perinița”. Toată lumea dansa în cerc și cel aflat în centru alegea pe cineva, cu care se săruta pe obraz, în genunchi, pe o periniță. Cei care stăteau acasă se delectau cu programul TV, deoarece acesta era singurul lucru atractiv posibil în această situație. Era program de varietăți cu marii actori ai țării: Stela și Arșinel, Muraru și Lăzărescu și multe romanțe interpretate de cântăreți de muzică populară și ușoară”, au explicat soții băimăreni.
C.Ț.
Material apărut și în proiectul „Baia Mare de altădată” (același autor)















