Mese de ping-pong, montate în zonele de joacă de pe malul Săsarului în Baia Mare. Vor urma și altele - 1 oră în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXVI) - 2 ore în urmă
Maramureșul, prezent la Catedrala „Sfânta Maria” din Cleveland, SUA. „Comorile Izei”, alături de românii din diaspora - 2 ore în urmă
Oaspeți din Bruxelles și Slovacia, la „Dorul pâinii de Acasă”. Tradițiile Maramureșului, descoperite la Muzeul Satului din Baia Mare - 3 ore în urmă
O nouă carte despre istoria mineritului din Baia Sprie. Gheorghe Muntean continuă povestea unei lumi care a definit orașul - 4 ore în urmă
Găvrilă Hotico Herenta, meșterul din Ieud care a salvat bisericile de lemn ale Maramureșului - 5 ore în urmă
15 august 1945, s-a născut rapsodul Dumitru Dobrican - 6 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 15 august 2026 - 7 ore în urmă
David Popovici este REGELE EUROPEI și la 200 m liber! Al treilea titlu continental consecutiv - 18 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Să o cinstim cu toții pe Maica Domnului - 19 ore în urmă
Vinerea Mare – ziua în care iubirea s-a lăsat bătută în cuie
Pentru creștinii ortodocși, Vinerea Mare nu este doar o zi din calendar, ci o coborâre în adâncul suferinței, acolo unde pământul geme sub povara păcatului și cerul se închide, întunecat de durerea Răstignirii. Este ziua în care tăcerea devine rugăciune, iar foamea trupului – mângâiere pentru suflet.
Postul negru al acestei zile nu e doar abținere, ci mărturisire. Mărturisirea că Iubirea s-a lăsat bătută în cuie. Că Isus, blând și milostiv, a urcat pe Cruce nu pentru că nu putea coborî, ci pentru că voia să rămână acolo pentru noi.
„Era cam ceasul al șaselea și s-a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al nouălea” (Luca 23:44), spune Evanghelia, și simțim și noi, în fiecare an, cum acest întuneric se strecoară printre coastele lumii, ori de câte ori ne îndepărtăm de sensul adevărat al jertfei. Nu e nevoie să fim în Ierusalim ca să plângem sub Cruce. Crucea e în noi. Pe umerii noștri, în sufletele noastre obosite, în rănile pe care nu le mai arătăm nimănui.
Vinerea Mare e drama supremă a umanității, ziua în care omul L-a ucis pe Dumnezeu. Și totuși, în acea moarte s-a născut viața. În acel strigăt : „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” , se ascunde chemarea fiecăruia dintre noi. Pentru că și azi, în întunericul propriilor noastre vinovății, ne simțim abandonați, rătăciți, neputincioși. Dar El a fost acolo primul. Și ne-a lăsat Crucea ca punte între întuneric și Înviere.
Vinerea Mare e tăcere și cutremur, jale și lumină frântă. E o zi care se trăiește în genunchi, cu ochii spre o Cruce care nu mai sângerează, dar încă mântuiește.
Vasile Petrovan












