Papa Francisc s-a născut pe 17 decembrie 1936, în cartierul Flores din Buenos Aires, Argentina. A fost primul dintre cei cinci copii ai unei familii modeste, dar profund credincioase, de origine italiană.
Tatăl său, Mario José Bergoglio, lucra ca funcționar la căile ferate, iar mama, Regina María Sívori, era casnică și se ocupa de creșterea copiilor.
Jorge a crescut într-un cartier muncitoresc, într-o familie în care valoarea muncii, respectul și credința catolică erau repere zilnice. Tatăl său, emigrat din Piemont, Italia, fugise din cauza regimului fascist, iar această istorie a exilului avea să-l sensibilizeze pe viitorul papă față de suferințele celor marginalizați.
Încă din copilărie, Jorge era un băiat serios, cu înclinații spre introspecție, dar și plin de umor. Îi plăcea să joace fotbal cu prietenii în stradă (era suporter al echipei San Lorenzo), dar era și pasionat de lectură. Atmosfera din casă era caldă, deși uneori apăsată de lipsuri financiare.
A urmat școala primară la o instituție de stat, unde s-a remarcat prin bunul său simț și performanțe școlare. Încă din adolescență, s-a orientat spre studiile tehnice și a absolvit o școală industrială, obținând diploma de tehnician chimist. A lucrat o vreme într-un laborator, ceea ce i-a oferit o viziune concretă asupra lumii materiale.
În această perioadă a lucrat și ca portar de noapte într-un bar, o experiență care, alături de munca în laboratoare și contactul cu oameni simpli, l-a făcut să înțeleagă lumea reală „de jos”, experiență rară pentru un prelat de rang înalt.
La vârsta de 21 de ani, Jorge a suferit o formă gravă de pneumonie, iar în urma complicațiilor i-a fost îndepărtată o parte dintr-un plămân. A fost un moment de criză profundă, care i-a trezit întrebări existențiale. A început să meargă mai des la biserică și să reflecteze asupra unui drum spiritual.
În 1958, la vârsta de 22 de ani, a intrat în noviciatul Societății lui Isus (iezuiții), un ordin cunoscut pentru rigoarea intelectuală și disciplina sa. Această alegere a fost începutul unui parcurs care îl va purta din sălile de clasă în Paraguay și Germania, până la poziția de Provincial al iezuiților din Argentina, apoi arhiepiscop de Buenos Aires și în cele din urmă, Papă.
După ce a intrat în noviciatul Societății lui Isus în 1958, Jorge Bergoglio a urmat un drum de formare spirituală și intelectuală deosebit de riguros. A studiat filosofia și teologia la Colegiul Maximo San José din San Miguel, un centru important al iezuiților argentinieni. Era un tânăr serios, profund dedicat studiului, dar și extrem de atent la suferința și nevoile celor din jur.
În anii ’60 și ’70, Bergoglio a fost profesor de literatură și psihologie, iar mai apoi rector al seminarului iezuit din San Miguel. Îi plăcea să le vorbească studenților despre literatura clasică, inclusiv despre scriitori ca Hölderlin sau Borges, dar în același timp îi învăța să fie aproape de oameni, nu să se închidă în turnuri de fildeș teologice. A rămas cunoscut printre studenți pentru stilul său sobru, dar și profund uman și autentic.
Anii ’70 au fost o perioadă extrem de tensionată în Argentina: țara a fost marcată de instabilitate politică, violență ideologică și apoi de o dictatură militară brutală (1976-1983), în timpul căreia mii de oameni au fost „disparăți” – arestați ilegal, torturați și uciși.
În acea perioadă, Jorge Bergoglio era deja provincial al ordinului iezuit din Argentina (1973–1979), adică liderul tuturor iezuiților din țară. Rolul său a fost extrem de dificil: pe de o parte, trebuia să protejeze membrii ordinului său, pe de alta, să evite conflictele deschise cu regimul. În unele cazuri, a fost acuzat că nu a fost suficient de vocal împotriva dictaturii, dar ulterior, documente și mărturii au arătat că, în mod discret, a ajutat mai multe persoane să fugă din țară sau să se ascundă.
A trăit un profund conflict interior, pe care l-a recunoscut ulterior ca o perioadă de mari lupte morale și spirituale. A învățat, din acea experiență, nevoia de misericordie, curaj și discernământ, valori care vor marca întreg pontificatul său.
După dictatură, în anii ’80 și ’90, Bergoglio s-a retras o vreme din funcțiile importante și a trăit aproape ca un simplu preot, în medii sărace, muncind cu oamenii din cartierele periferice ale Buenos Airesului. A spălat rănile celor uitați, a ascultat confesiunile celor respinși, a mers cu tramvaiul și autobuzul, devenind un om al poporului.
Această copilărie modestă, formare riguroasă și maturizare în vremuri de criză l-au transformat pe Jorge Mario Bergoglio într-un om profund umil, dar curajos, pregătit să devină, în 2013, primul papă din emisfera sudică, primul papă iezuit și primul papă care a ales numele „Francisc”, în onoarea Sfântului Francisc de Assisi – simbol al păcii, al simplității și al iubirii față de cei săraci.
Vasile Petrovan
