Share
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Parohia Ortodoxă „Botezul Domnului” din localitatea Roșiori, Satu Mare

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Parohia Ortodoxă „Botezul Domnului” din localitatea Roșiori, Satu Mare

În data de 11 ianuarie 2026, Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Parohia Ortodoxă „Botezul Domnului” din localitatea Roșiori, Protopopiatul Satu Mare. Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos”.

Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat lumânărarul, a sfințit iconostasul după care, în biserica parohială a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, apoi a hirotesit pe preotul paroh Pintea Bogdan Răzvan întru iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce. De asemenea, mai mulți binefăcători au fost distinși cu Diploma Anului Omagial.

În încheiere, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezența în mijlocul credincioșilor și pentru slujire, soborului slujitor, autorităților, membrilor corului și tuturor celor implicați, în semn de recunoștință oferind ierarhului o bederniță cu chipul Sfinților Trei Ierarhi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Pr. Adrian Dobreanu – Sectorul Cultural și Comunicații Media/ Director Comunicații Media-Online

Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol/ Mihai Pater


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu