Miercurea Mare este ziua femeii păcătoase, cea care într-o casă modestă și-a zdrobit inima odată cu vasul de alabastru, iar din acea durere a izvorât mirul cel mai prețios. Ea n-a rostit cuvinte mari, n-a cerut nimic. Doar a plâns. Și a spălat picioarele lui Iisus cu lacrimile ei și le-a șters cu părul, singura podoabă pe care o mai avea. A dăruit tot ce era și tot ce avea, într-un gest de iubire sinceră și fără calcul.
În contrast dureros, tot în această zi, un alt personaj se desprinde din lumina Evangheliei pentru a cădea în umbra trădării: Iuda. El, ucenicul care fusese chemat, iubit, învățat. Cel care văzuse minuni, vindecări, învieri. Și totuși, inima lui a rămas legată de arginți. În loc să se vindece, a hrănit rana egoismului, până când nu a mai putut privi spre cer. Pentru el, mirul femeii părea o risipă și iubirea o neînțelegere.
Dar taina acestei zile nu e doar despre contrastul dintre o femeie păcătoasă și un apostol căzut, ci despre un adevăr adânc: creștinismul nu e religia celor perfecți, ci calea celor care caută vindecarea. Nu sfințenia formală e miza, ci inima înfrântă care se lasă atinsă de har. Hristos nu întreabă ce am fost ieri, ci dacă vrem astăzi să ne lăsăm iubiți și să iubim. Și, în final, nu trecutul ne condamnă, nu păcatul ne pierde, ci refuzul de a fi iertați.
Păcătoasa a înțeles, Iuda n-a putut. Ea a primit iertarea, el a ales să ocolească singurul drum care l-ar fi putut mântui.
Vasile Petrovan
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
