Femeile închisorilor comuniste au fost readuse în memoria publicului la Sighet - 1 oră în urmă
Hram la Mănăstirea Pietroasa-Borșa, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul - 3 ore în urmă
Opt locuri de muncă la Rona de Jos. Se caută îngrijitoare, bucătar, ajutor de bucătar, spălătoreasă și administrator - 6 ore în urmă
Aur pentru România la Amsterdam! Simona Radiș și Adriana Adam sunt campioane mondiale - 7 ore în urmă
Vom avea un pod nou peste râul Firiza, în zona Coloniei Topitorilor. Consiliul Local a aprobat indicatorii investiției - 7 ore în urmă
Daniel Breban aduce în Maramureș Trofeul Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc de la Mamaia 2026 - 8 ore în urmă
29 august 1958, s-a născut Michael Jackson „Regele muzicii pop” - 9 ore în urmă
29 august: Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, zi de post și rugăciune - 9 ore în urmă
Prognoza meteo Maramueș, sâmbătă 29 august 2026 - 10 ore în urmă
Donald Trump schimbă geografia Americii. După Lacul Ontario, vorbește despre Atlantic și Pacific - 21 de ore în urmă
În această duminică: PS Timotei s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Someș-Uileac (FOTO)
Duminică, 01 august (a VI-a după Sfintele Rusalii), Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a liturghisit și a rostit cuvânt de învățătură la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Ortodoxă Someș-Uileac, Protopopiatul Chioar.
Un lucru important de precizat de la început este faptul că prim-epitropul bisericii, domnul Matei Liviu, l-a întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, la sosirea în parohie, rostind o poezie de suflet; de asemenea, tinerii satului îmbrăcați în frumoasele straie populare, l-au întâmpinat pe ierarh cu pâine și sare.
Din soborul părinților slujitori amintim pe Pr. Nicolae Petruș, protopopul Chioarului, Pr. Marcel Marcus, parohul credincioșilor din Someș-Uileac, Pr. Adrian Nicolae Buda, slujitor la Paraclisul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din incinta ISU Maramureș, Pr. Florin Tămaș din Parohia Hoteni, Pr. Vasile Ionel Bocicorec, paroh în Vicea, Pr. Bogdan Vasile Comiati, paroh în Arduzel, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial al sectorului social-filantropic și misionar, Arhid. Gherasim Nap, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat Diac. Radu Ioan Anton, slujitor la Catedrala istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, alături de alți preoți invitați.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu și de Florian Vois.
Corul parohial condus de Vasile Dorolțan a interpretat câteva cântări bisericești închinate Maicii Domnului.
„Am venit astăzi, cu multă bucurie, în parohia dumneavoastră, și, cu măsura harului lui Dumnezeu, o să mă străduiesc să vă așez la suflete câteva învățăminte care se desprind din pericopa evanghelică care s-a citit astăzi în cadrul Sfintei Liturghii, dar și câteva referiri importante cu privire la Sfinții 7 mucenici macabei”, a precizat Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
„Mântuitorul Iisus Hristos se descoperă oamenilor, în special slăbănogului, căruia i se adresează cu cuvintele: „Îndrăznește, fiule! Iertate îți sunt păcatele tale!”. Astfel, Fiul lui Dumnezeu îi iartă păcatele după care îl vindecă pe acest slăbănog, redându-i sănătatea și integritatea”, a explicat ierarhul.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul i-a conferit părintelui paroh, Gramata Episcopală a Anului Omagial.
La final, părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru prezență și slujire, și, a dăruit, din partea credincioșilor, o icoană cu praznicul Adormirii Maicii Domnului și un coș de flori.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a sfințit și a binecuvântat un monumentul din fața lăcașului de cult închinat eroilor care au luptat la cele două războaie mondiale; aceștia au fost pomeniți nominal la ectenia celor adormiți din cadrul Sfintei Liturghii, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-online.
















