Share
Ierarhi întâmpinați cu tulnice (GALERIE FOTO)

Ierarhi întâmpinați cu tulnice (GALERIE FOTO)

Luni, 7 ianuarie, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, cu ocazia hramului.

Există o tradiţie la Mănăstirea Scărişoara Nouă ca primirea ierarhilor să se facă pe sunete de tulnic, de către fete sau femei, deoarece aminteşte de originea din Munţii Apuseni a locuitorilor din acest sat de pe graniţa cu Ungaria, în care au fost colonizaţi, în jurul anului 1920, locuitori din zona Peşterii Scărişoara, de unde vine şi numele satului, acela de Scărişoara Nouă. Acum Peştera Scărişoara aparţine de satul Gârda de Sus. Şi de data aceasta, tulnicăresele din Gârda de Sus au venit în întâmpinarea ierarhilor. Au venit şi la “neamurile” din Scărişoara Nouă, în care obiceiul cântatului din tulnic s-a pierdut.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin le-a vorbit credincioşilor despre sărbătorile creştine de iarnă, care încep cu Naşterea Domnului şi se termină cu Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie.

“Sfântul Ioan Botezătorul este modelul pentru monahismul creştin, este model de ascet, este model de mărturisitor al lui Hristos, care ni L-a arătat ca fiind Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Avem o mare bucurie şi o împlinire pe măsură că există această vatră monahală care s-a înfiinţat în 1991, prin punerea pietrei de temelie de către Înaltpreasfinţitul Justinian şi a evoluat în diferite etape foarte frumos, ceea ce însemnează că a fost dorită de Dumnezeu şi cerută de Sfântul Ioan Botezătorul”, a spus Episcopul Iustin.

Lasă un comentariu